Tot se vorbește în ultima vreme de gestionarea deșeurilor și despre colectarea selectivă, însă nu cred că se intenționează tăierea răului de la rădăcină. Avem industrie, avem de fapt industrii care produc din resursele naturale produse secundare, pe care le folosim efemer și pe care odată cumpărate nu le mai reparăm/reciclăm, ci ne dispensăm de ele.

Civilizație se face cu amenzi, pentru că omul are un caracter de bază urât, de dispreț față de natură. Acesta trebuie temperat prin educație și remodelat pentru a fi în consonanță cu celelalte viețuitoare, înzestrate sau nu cu inteligență.

Cum se poate ca să reducem impactul asupra habitatului pe care îl locuim, a cărui degradare lasă planeta nepăsătoare în realitate. Ne distrugem singuri spațiul în care trăim, până când vom fi nevoiți fie să fim martorii propriei extincții, fie să ne mutăm în cavernele de oțel ale lui Asimov, fie să plecăm pe alte planete. Diversitatea oferită de natura compusă din toate organismele vii ale acestei bucăți de rocă din spațiu și a cărei model nu-l vedem și nu-l respectăm va fi pierdută.

Țările care au dezvoltat industrie timpuriu și au statut de țâri dezvoltate vor să convingă țările care abia acum își fac industrie, să nu polueze, pentru că deja au făcut-o cu supra măsură cele dinainte. Poluarea este în aer din cauza celor care azi promovează viața verde fără industrie.

Natura ne oferă o soluție simplă, prezentă în jurul nostru, prin tot ceea ce ne înconjoară viu, în afară de homo sapiens. Industria naturii reciclează totul, fără nici un efort și ar trebui să ne inspirăm din acest exemplu. Ar trebui să ne rezumăm la consum local, la viață mai activă, să facem efort pentru sănătate și abia mai apoi pentru rezultat.

Fiecare ființă vie își are rostul ei, fiecare bacterie contribuie la un echilibru. Moartea nu este un capăt de drum, este doar o transformare. Natura nu e mai fericită că umanitatea are 8 sau 2 miliarde de specimene, nu ne urăște, nu ne iubește, îi suntem indiferenți. Natura doar caută echilibru, așa cred eu. Avem cu adevărat nevoie de mai puțin, din orice, mai puține haine, hrană, bunuri, mai multă trăire, mai mulți semeni aproape, mai mult timp pentru noi înșine.

Lev Tolstoi zicea : “A quiet secluded life in the country, with the possibility of being useful to people to whom it is easy to do good, and who are not accustomed to have it done to them; then work which one hopes may be of some use; then rest, nature, books, music, love for one’s neighbor — such is my idea of happiness.”

Tradus – O viață liniștită și retrasă la țară, cu posibilitatea de a fi de folos oamenilor cărora le este ușor să le faci bine și care nu sunt obișnuiți să primească ajutor; apoi o muncă despre care speri că poate fi de folos; apoi odihnă, natură, cărți, muzică, dragoste pentru aproapele – aceasta este ideea mea despre fericire.

Avem o industrie a profitului fara limite, este ocupația de bază care mișcă 90 de homo sapiens din 100 zi de zi. Nu mai auzi decât despre goana după bani, pe căi licite sau nu, iar după dobândirea lor se cheltuie cu viteză înzecită față de cât de repede s-au produs. Nu ne facem viața mai bună și orice am putea cumpăra cu bani nu ne va aduce bucurie sau fericire pe termen lung.

Nimic nu se pierde, nimic nu apare, totul se transformă – una din axiomele chimiei. Avem în noi molecule de apă care au trecut prin dinozauri. Frunzele moarte îmbogățesc solul din care copacul ce le-a produs se hrănește.

Am scris despre cea mai eficientă baterie solară care este lemnul. Se vehiculează ideea de a promova construcția/achiziția de sobe eficiente pentru a evita poluarea și a reduce consumul de lemn însă se cer caracteristici aproape imposibil de atins, parcă cu scopul de a putea ridica din umeri și să spună – ”Vedeți, noi am vrut, însă nu se poate”.

Uff … vremuri grele urmează după revoluția agricolă, urmată de revoluția industrială, apoi de cea informațională. Industrie după industrie totul se rezumă la profit, despre oameni … doar ca și consumatori.

Sunt unii … săracii … care în afară de bani nu au nimic!

Am scris în sprijinul celor enunțate mai sus despre a noastră industrie și despre lemn – Piața mobilierului și a mobilei în cifre și Pădurea și lemnul din România în cifre

Azi, la o zi după scrierea de mai sus, am recitit și am realizat că am alcătuit fraze pe baza supărărilor sau frustrărilor acumulate în timp. Nu sunt un tot unitar, textul de mai sus este un Offf … o obidă strânsă în timp. Uneori simt că trebuie să se reverse, să nu se acumuleze. Mă iertați!