Rama de finisaj interioară – 8 piese din stejar la o fereastră

Într-o locuință în care lemnul are un rol central în designul interior, ferestrele nu pot rămâne în umbră. Dincolo de funcția practică, o fereastră bine încadrată capătă valoare estetică și devine parte integrantă din stilul încăperii. O soluție tot mai căutată în acest sens este montarea unei rame de finisaj interioară din lemn masiv, cu precădere din stejar, datorită calităților sale incontestabile.

Pe exterior se numește ancadrament, nu am găsit altă denumire mai potrivită decât rama de finisaj interioară.

rama de finisaj interioară din stejar
Rama de finisaj interioară – 8 piese din stejar la o fereastră 11

Ce este rama de finisaj interioară?

Rama de finisaj interioară este un sistem de placare a tocului ferestrei pe partea interioară, format din elemente din lemn care îmbracă și evidențiază fereastra. Acest tip de finisaj adaugă profunzime vizuală, creează o tranziție elegantă între fereastră și perete și, nu în ultimul rând, aduce căldura naturală a lemnului în decorul camerei. Sigur că aici intervine alegerea esenței de lemn și în viziunea mea doar stejarul poate fi singura opțiune. Efectul este pur și simplu major, surprinzător și evident.

De ce stejar?

Stejarul este recunoscut pentru durabilitatea sa, textura pronunțată și tonurile calde, de la miere la brun intens. Este un lemn cu o prezență puternică, care se potrivește atât în interioare rustice, cât și în cele moderne sau industriale. Prelucrarea lui permite obținerea unor muchii fine, a colțurilor perfect finisate și a unui aspect general de soliditate și rafinament.

Spre deosebire de alte esențe mai moi, stejarul nu doar că rezistă mai bine în timp, dar oferă și senzația de autenticitate și clasă superioară – acel sentiment plăcut că ești înconjurat de materiale naturale, lucrate cu grijă. Rama de finisaj interioară este denumirea pe care o consider firească, nu sunt șpaleți sau glafuri.

Suprafața necesară pentru o fereastră standard

Pentru o fereastră cu dimensiunea de 1,4 x 1,5 m, rama de finisaj interioară din stejar, folosită pentru finisajul interior, presupune o suprafață totală de aproximativ 1,2 metri pătrați de lemn. Această valoare include partea inferioară (pervazul sau glaf), lateralele și partea superioară. Deși pare puțin, această cantitate de material are un impact vizual major în orice încăpere, devenind adesea elementul care atrage prima dată privirea. Costul realizării însă este unul semnificativ, pentru că potrivirea la milimetru pentru o ramam de finisaj interioară din stejar necesită multă manoperă.

Fereastră 2,8 x 1,8 m – cu rama de finisaj interioară din stejar

rama de finisaj interioară din stejar
Rama de finisaj interioară – 8 piese din stejar la o fereastră 12

Am debitat gabaritic cele 8 elemente din lemn, apoi le-am montat provizoriu pe rând, calculând fiecare tăietură ca să potrivească la zecimi de milimetru. Din construcție, casa noastră are toate muchiile interioare ale pereților și ale deschiderilor de ferestre sau uși foarte exacte, nu este ca zidăria. Structura din lemn a casei a permis respectarea cotelor cu foarte mici abateri. Structura casei a fost realizată de Qual Construction BoisAdrian Cramăr.

Integrarea ramei în designul interior

O astfel de ramă poate fi finisată în diverse nuanțe, noi am ales să finisăm tot lemnul din interior, pentru piesele noi adăugate în culoarea Old Brown.

Culoare Old Brown
Rama de finisaj interioară – 8 piese din stejar la o fereastră 13

Culoarea Old Brown de pe rama de finisaj interioară corespunde cu finisajul mesei Nexia pe care o folosim de aproape 2 ani.

Dining acasă la mine
Rama de finisaj interioară – 8 piese din stejar la o fereastră 14

Pervazul ferestrei de living care luminează zona de dining poate găzdui decorațiuni de sezon sau chiar sisteme de iluminat LED pentru un efect subtil în serile liniștite de acasă. Lățimea pervazului, situat la cca 45 de cm față de pardosea permite să îl folosim și ca băncuță și ca loc de citit cu lumină naturală.

pervaz rama de finisaj interioară din stejar
Rama de finisaj interioară – 8 piese din stejar la o fereastră 15

Pe lângă estetica deosebită, rama din lemn are și un rol funcțional – protejează muchiile peretelui de zgârieturi sau deteriorări cauzate de manipularea geamului și oferă un suport solid pentru orice mic decor plasat pe glaf.

Am 10 ferestre și 2 uși exterioare la care lucrez. Am reușit deocamdată să montez la toate ferestrele elementele de rama de finisaj interioară, iar la o parte din ele mai am de fixat șipcile de 7 cm lățime care se aplică pe perete, către cameră. Doar materialul a costat circa 1000 de euro și timpul efectiv de lucru se ridică până acum la o săptămână. E migălos, notez pe dosul fiecărui element, după ce e debitat la cote poziția exactă și fereastra de care aparține. Abia apoi ajung să le duc la finisat, iar montajul final este ultima parte, cea mai ușoară evident.

Comparativ cu glafuri sau șpaleți de ferestre realizați pe tencuială aspectul este fantastic îmbunătățit. N-aș mai reveni la elemente de zidărie, chiar dacă – deși nu mai poate fi cazul – aș locui în altă parte, într-o casă cu pereți de zid.

Sper să vă placă ideea, e nonconformistă, însă realizabilă și foarte frumoasă la final. Găsiți un meșter bun, meticulos, plătiți-l bine!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.