Scaun pentru copii cu sezut reglabil și Victor

scaun pentru copii

Victor se declară încântat de achiziția făcută de mama lui, de la care a primit un scaun pentru copii, cu multiple părți reglabile și ajustabile. Depinde doar de noi să ținem pasul cu modificările, după cum crește Victor, pentru că la ritmul lui actual va trebui schimbat câte ceva în fiecare lună.

Când am spus că e încântat să știți că e chiar așa, acum stă cu noi la masă și mănâncă și el. Noi din farfurii, iar el se străduiește cu cei doi dințișori să dovedească o bucată de fruct. Este un copil extraordinar de liniștit și vesel, râde una-două către noi sau către fratele lui, Tudor. Se înțeleg de minune, Tudor are răbdare cu Victor, îl alimentează cu jucării și nu se supără dacă tocmai ce are el în mână îi trebuie frățiorului.

scaun pentru copii
defect de fabricatie

Despre acest scaun pentru copii, numai de bine, prețul a fost foarte decent, ambalajul cu etichete germane nu explică proveniența lui, deși aș paria că e fabricat la noi, pentru Germania. Am avut o problemă cu scaunul, adică l-am montat seara și dimineața era crăpat un picior, chiar pe lângă lipitura în dinți de fierăstrău. Oamenii au fost foarte prompți, l-au schimbat in 24 de ore, dar duduia care a sunat ca răspuns la emailul meu cu reclamația a cam bătut câmpii cu exagerarea bunăvoinței.

Și-a cerut scuze de nenumărate ori, că nu a preîntâmpinat problema, că au sute de bucăți și n-au timp să le verifice individual pe toate, că să stau liniștit, să nu-mi fac probleme, totul se rezolvă, că regretă că mi-a ruinat ziua … nici nu-mi mai amintesc totul. Asta ca răspuns la sesizarea mea calmă și susținută cu imagini, prin care am semnalat o problemă de material, care nu am imputat-o nimănui și ceream o soluție, foarte calm și conștient că se poate întâmpla.

Nah … până la urmă ideea e că scaunul e foarte frumos, finisajul e îngrijit. E stabil și nu tremură sub cele aproape 10 kg ale lui Victor. Ședința foto a fost haioasă, când vede aparatul de fotografiat devine serios și a durat ceva să prind zâmbetul cel mai larg de care e capabil.

Cât de schimbat e totul pe lumea asta, oare voi părinți, asemenea mie, realizați că tot ce facem noi acum, peste ani va fi perceput de copii noștri într-un mod în care noi nici nu visam că ar putea să fie. Nu știu ce o să gândească Victor despre mine, când va avea la dispoziție imagini cu el așezat pe un scaun pentru copii, publicate online, vizibile …. world wide … Dacă poate să se supere că o adolescentă din generația lui va vedea imagini cu el cu ciorapi lungi și sticla cu biberon în mână, vechi de 18 ani? Poate peste 18 ani nimeni nu va mai citi online nimic … Acum 18 ani, sigur nimeni nu credea ca va exista Facebook sau Google, oare ce ne așteaptă?

Scaun pentru copii

scaun pentru copii
scaun pentru copii
scaun pentru copii
scaun pentru copii

Am mai lucrat o data la repararea acestui scaun pentru copii, l-am prins eu cu aracet, holzsuruburi, să țină. Problema a apărut in același loc.

Are deja 8 ani și a mai fost folosit de Irina, fără nici o problema, în curând ajunge de dat.

Mobel Amadeus catalog online de mobila din stejar masiv
Scaun pentru copii cu sezut reglabil și Victor 17
scaun pentru copii
4 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.