Scaunul de nunta face parte din mobilierul tradițional și antic chinezesc. Alături de el găsim și alte piese interesante, cum ar fi scaunul de barbierit, scaunul pentru pălării sau scaunul găleată. Informațiile despre tradiția chinezească ajung mai greu la noi, sau fie sunt pe site-uri care nu sunt bilingve. Găsim date pe site-urile americane, însă cele mai multe au legătură cu partea de vânzare de mobilier.
Cărțile scriitorilor chinezi nu prea sunt traduse la noi, căutam la un moment dat câteva cărți de povești vechi de-ale lor, și care sunt emblematice pentru tradiția chineză, doar ca să aflu că nu s-au tradus niciodată. Personal, mi-e foarte ușor să rețin informații istorice și sociale, dacă le citesc din cărțile de povești. Având atâta informație în jur, încerc să selectez și să caut cele mai bune metode de asimilare.
Peste scaunul de nunta chinezesc am dat văzând o mireasă. În tradiția veche, mirele pleca de acasă încărcat cu daruri și însoțit de muzicanți către casa miresei. Uneori, îl însoțea și un băiat mic, ca să fie mariajul cu noroc și să-i facă mireasa mulți băieți. De acolo, se întorcea în casa lui alături de mireasă, iar ca să nu i se murdărească rochia, aceasta era dusă într-un scaun.
Interdicția de a atinge pământul avea legătură și cu superstiția că acest lucru ar putea aduce ghinion miresei. Tot ca să fie de bun augur nunta, mireasa era ajutată să se pregătească de o femeie atinsă de noroc. Norocul era definit prin faptul că acea femeie încă avea soțul în viață și împreună aveau câțiva copii.
Dacă vi se pare amuzantă imaginea cu coșul în cap, probabil era vălul miresei. 🙂 Nu știm, că nu am găsti pe cine să întrebăm!
Scaunul avea culoarea roșie, simbolul energiei inimii. Era sculptat și pictat cu scene inspirate din viața domestică. Cu cât era familia mai înstărită, cu atât decorațiunile erau mai spectaculoase.
Nu știu cum vi se pare vouă, dar mie mi se pare că nu e tare comod să intri în viața de soție așezată pe un scaun de lemn!
