Sculptura lemnului cu drujba

drujba

Sculptura lemnului cu drujba produce rezultate notabile în termen scurt. Nu sunt de acord cu cei care consideră utilizarea uneltelor cu motor o pseudo-artă. Nici folosirea dălții și ciocanului, nici drujba nu scutește artistul să exceleze în sculptura lemnului la fel de bine. Citiți despre Gabi Rizea, este un exemplu grăitor, românesc. În 2018 am scris despre Festivalul de la Cerna, promovat și susținut de Pensiunea Cerna, unde s-au realizat lucrări ce peste timp vor fi clasici. Azi sunt mai mult exerciții de voință cumulate cu bunăvoința sufletească a unui om ce sprijină material astfel de eforturi.

Privim cu admirație la Stihl Timbersport, însă până acolo e nevoie de o bază de selecție, de oameni pasionați de lemn, de prelucrarea lui și mai cu seamă de o pătură largă de mânuitori de dălți sau lanțuri care mușcă din lemn pentru a ne dezvălui frumusețea. Eu însumi am început cu dalta și ciocanul, îndrumat de un meșter din Bârsana, dar am văzut și drujba în acțiune în mâna lui pentru debitări de volum mare. Este și firesc, nu cred că cineva ar fi apreciat mai mult rezultatul firesc dacă debitările grosiere le-ar fi făcut manual, ar fi fost un efort fără rost. Asta azi, în secolul XXI. Acum 200 de ani, ce n-ar fi dat meșterii aceia tradiționali să aibă drujbă.

sculptura cu drujba

Show de sculptura cu drujba

E ceva, poate poți face și tu, și eu, nu am încercat, deși am cumparat în viața asta o drujbă. Poate încerci după ce te inspiri de aici să te apuci de sculptura. Ceea ce se vede poate fi realizat de oricine, prin încercări, cred că în afară de rumeguș prea mult și costul unui buștean nu există alt fel de pierderi. În decembrie 2015 am avut chiar parte de înscrieri de meșteri români care pot și fac astfel de sculpturi.

La nivel internațional există campionate în care se premiază atât designul, cât și viteza cu care cineva poate sculpta cu drujba.

Nu contează cât de bine vă iese, importantă este relaxarea și deconectarea unui sport foarte bărbătesc. Vă asigur că după o oră de lucru uitați toate grijile și supărările care vă apăsau înainte.

Citește  și – Festivalul sculptorilor cu drujba editia a II-a – Pensiunea Cerna

Cu drag, de pricepere.

Articole similare

3 thoughts on “Sculptura lemnului cu drujba

  1. foarte frumos,dar problema se ridica in general la costul acesteia pe langa calitatea materialului si a lacului si a altor cele,ca sa iasa bine iti tre si mult timp,ceea ce majoritatea clientilor nu intelg(adica timpul pierdut pt reusita acestei realizari)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© StejarMasiv.ro 2025. Toate drepturile rezervate.