Am surprins imaginile de mai jos într-o vizită recentă la o fostă fermă din Belgia, unde nu am înțeles în primă fază la ce erau folosite aceste grinzi de stejar. Se vede clar că forma decupată în ele, romb sau pătrat cu o diagonală vertical, indică că grinzile respective au fost refolosite, având inițial o altă utilitate.
Explicația am primit-o tot din locația respectivă, unde la interiorul unei încăperi am văzut tavane curbate din cărămidă plină, zidite ca arce de cerc sprijinite pe fața unei grinzi înclinate la 45 de grade. Am fost extrem de impresionat de ingeniozitatea unor vremuri de mult apuse. Pentru ca meșterul zidar să aibă punctul de plecare stabil, se montau grinzi de stejar cu fixare în V, la tavane. Astfel, arcul de cerc avea capetele ferm sprijinite de aceste grinzi de stejar.
Imaginea mea arată cum suportul pentru aceste grinzi era din lemn cu dimensiuni foarte mari, capabil să susțină, fără deformare, timp îndelungat un tavan cu o greutate considerabilă. Atât de rezistente sunt aceste grinzi încât ulterior, după mulți ani, au fost refolosite ca buiandrugi la aceste garaje din curtea fermei.
Amenajările interioare de mai sus a fost făcută de LoveWarriors – Suedia
Nu mi-am permis să fac mai multe fotografii, deși eram avid de informație, în schimb din exterior am reușit să mai surprind o caracteristică aparte.
Aceste goluri pătrate, sculptate în blocuri de piatră compacte și poziționate la aceeași înălțime pe zid, la distanță mică de streașină aveau o utilitate aparte. Din pod se scoteau prin aceste fante pătrate grinzi de stejar pe care se construia un pod util celor care întrețineau acoperișul. Fără schele, fără eșafodaje complicate. Ventilarea podului era asigurată, singura problemă o constituiau porumbeii, care se foloseau de aceste deschizături ca să ocupe podul. Acum 100- 150 de ani, cred că nu era chiar o problemă.
Mă-nclin cu respect în fața ingeniozității înaintașilor și îi dau dreptate a nu știu câta oară d-lui Andrei Leșan, care spunea că ne chinuim să inventăm soluții la probleme deja rezolvate.
Nu am găsit online imagini expemplificative, doar soluții fără grinzi de stejar, cu arcele de cărămidă sprijinite pe grinzi I metalice. Cărămida aparentă este o imagine foarte plăcută ochiului, alături de piatră și lemn.
Cu drag, pentru cei ce zăbovesc o țâră din tumultul vieții lor.