Daca golful e prin definitie un sport exclusivist, dedicat celor cu dare de mâna si care vor sa isi afirme pozitia sociala prin apartenenta la un club in care timpul si banii fac posibila intrarea, atunci yachtingul este „crème de la crème” pentru afirmarea statutului.
Se aplica celor ce nu-s nascuti cu briza oceanului la balcon, celor ce nu le curge apa sarata in vene si care coborand dintre stanci vor si pot sa navigheze. Cursurile de navigare se adreseaza cu precadere pasionatilor, iar detinerea unui yacht celor ce s-au cocotat in varful piramidei nevoilor a lui Maslow. Se poate alege de la cele construite din materiale compozite, din familia navelor spatiale sau pentru traditionalisti placerea e maxima cand tin de carma unui yacht pur sange construit doar din lemn. Preturile sunt oricum exorbitante, avand in vedere ca cei mai renumiti designeri isi lasa amprenta in amenajarea unui yacht.
E impresionant ce poate face Vuitton sau Armani pentru o barca, si lista e nesfarsita pentru brandurile ce au cautat reconfirmarea numelui prin asociere cu acest sport nobil, in definitiv.
Anouska Hempel poate ca e necunoscuta pe plaiuri mioritice insa in cercurile elevate asigura exclusivitate oricarui design pe care si-a lasat amprenta si domeniile sunt dintre cele mai variate. O realizare de exceptie este renovarea yachtului „Beluga One” , unul dintre cele mai frumoase ce navigheaza apele Mediteranei. Tehnologia de varf sta ascunsa sub suprafata desavarsita de lemn asigurand pasagerii cu maximul de confort in maxim de siguranta. Vasul are 28 de m, doua dormitoare cu bai, sala de studiu, sun deck (punte de plaja), doua motoare, echipare completa pentru sporturi nautice si un echipaj de 5 persoane, 3 marinari, un bucatar si un chelner.
Vant din pupa !
2 comentarii Adaugă comentariu
Superba…
asa e? parca uiti de toate la gandul unei croaziere …