Să te îmbraci la 4 ace înseamnă că ținuta ta elegantă este completă și include accesorii care definitivează impactul pe care un bărbat îl va produce în momentul apariției. Suntem bărbați și cred că este fantastic de important să arătăm și să ne comporăm ca atare. Dintre figurile masculine cu adevărat puternice și impunătoare fac parte bărbați care nu sunt neapărat Adoniși, ci mai degrabă un cumul de percepții și reprezintă o stare. O stare emanată și insuflată. Atât bărbaților din jur, cât și doamnelor. Un gentleman nu are doar maniere alese și haine croite impecabil, mai are și o atitudine demnă, eleganță, reținere în manifestari, fără a fi însă retras. E greu să pari sensibil și impunător în același timp. Macho este senzual, însă un Zorro mai puțin efervescent, combinat cu Sean Connery ar fi de dorit.
Cel mai bun costum al meu, la care țin ca ochii din cap, l-am făcut la comandă în Beijing, acum 5 ani și a fost gata în 24 de ore. Mi-au deschis catalogul de la Armani și am ales croiala. S-a notat tot, inclusiv tipul de stofă și culoarea aței de la cusăturile interioare sau exterioare. Eram în Silk Market și mi-am jurat apoi că următoarea dată când mai ajung pe acolo comand 5 costume. 1950 de Yuani a fost, echivalentul a 280 de EURO pe atunci, împreună cu 2 cămăși cu butoni, la care am ales de asemenea materialul. M-au măsurat de puteau să-mi facă statuie, am stat 40 de minute ca statuia de la Rio de Janeiro.
A doua zi, am achitat diferența de la avansul din ziua precedentă și am primit un umeras cu toate piesele comandate trase în husă cu fermoar. Le-am probat, va dați seama și s-au potrivit la fix, cămășile fără burtă inclusă, iar pantalonii și sacoul cu lungimile perfecte la mâneci și cracii pantalonilor. Acum am nevoie doar de accesorii și sunt gata îmbrăcat de fiecare dată când evenimentul la care particip impune cea mai elegantă ținută.
Accesorii – Butoni și ace de cravata
Sunt de modă veche, evit să schimb lucrurile care-mi plac și cred că investițiile în haine sunt bani arși de pomană. Am participat la mese festive unde s-a remarcat că mai purtasem costumlul și cămășile, însă pentru mine a fost doar motiv de amuzament. Mi-este absolut indiferent ce crede cineva despre o îmbrăcăminte pe care o port. De atunci mă joc cu seturile de accesorii, care pot fi butonii, acul de cravată și eventual un papion. Papioanele îmi plac la nebunie, am și eu și băieții mei seturi care se asortează și sunt foarte mândru de imaginea familiei. Cravatele sunt subiect de modificare frecventă, e ușor să schimbi cravata și deja e altceva. O asortezi cu rochia consoartei și e rezolvată problema.
Ajungând la acesorii pentru eleganță mă bucur să constat că lemnul face parte dintre materialele apreciate și reinventate de-a lungul timpului. Sigur că tehnicile de prelucrare și finisare fac tot farmecul ce poate schimba total percepția asupra lor și cineva care jonglează cu butonii de cravată și acul de cravată sau un papion de lemn poate transforma percepția finală radical. Opțiunile sunt tot mai diverse și eleganța este apreciată la fel de mult ca pe vremurile vechi ale galanteriei. Un bărbat poate schimba doar puțin sumarul ținutei și să transmită cu totul altceva. Poți să manifești deschidere și jovialitate cu un papion haios sau zidirea cetații folosind accesorii reci, dure, sclipitor de ariene.
Accesorii – Papioane din lemn
Pentru meșterii care caută să își definească nișa unde pot da lovitura, cred că domeniul accesoriilor pentru bărbați este infinit și în cazul unei inspirații de design fabuloase garantez că succesul comercial se va arăta foarte curând. Pentru esențe de lemn exotice gasiți chiar și pe Aliexpress seturi bulk de produse semi-fabricate pentru accesorii. Găsiți aici un ghid de cumpărături pentru Aliexpress. Însă costul materialului ar trebui să fie ponderea cea mai mică în ceea ce privește prețul final al accesoriului. Migala lucrului, detaliile fine, finisajul și formele sunt atuurile celor ce caută să performeze cu adevărat. Trebuie să îți placă ceea ce faci ca să fii bun cu adevărat, lemnul este un prieten pentru cel ce îi acordă considerație și dragoste.
Cu drag, de bun gust și bărbați autentici.