Am primit de ceva vreme imaginile cu cele două mese scurte achiziționate de un beneficiar pentru echiparea unei terase. Am omis să le prezint deși folosesc argumentația cu care l-am convins să cumpere două mese scurte în loc de una mai lungă de fiecare dată când mă aflu în aceasta situație.
Discut pe larg cu fiecare potențial client al produselor fabricate de noi și îmi doresc contactul direct, telefonic pentru a putea asculta cerințele și așteptările vis-a-vis de intenția de achiziție. Review-urile primite pe pagina de My Business din Google mă fac să cred că tocmai acest aspect face ca afacerea mea să fi primit doar 5***** din partea beneficiarilor. Sunt aprecieri reale, nu-s „tocmite” sau scrise din burtă de prieteni și caut să înțeleg semnificația lor.
Revenind la cele două mese scurte, inițial beneficiarul, un medic din zona Clujului și-a dorit o masă de 360×100 cm, din modelul Britain. Costul acestei mese este cu circa 35-40% mai mare decât al celor 2 mese scurte împreună. Pentru un blat de 360×100 sunt necesare elemente continue cu o anumită calitate, cheresteaua trebuie selectată și oricum apare pentru sprijin un al treilea picior, intermediar. Costul blatului lung crește cu atât de mult încât depășește valoarea celui de-al 4-lea picior, plus că versatilitatea aranjamentului cu 2 mese scurte nu poate fi negată.
Dacă cele două mese au dimensiuni egale pot fi așezate în 3 poziții diferite, pentru fiecare ocazie când sunt folosite. Fie sunt alăturate sau nu pe bordura îngustă rezultând o masă lungă, fie sunt lipite pe bordura lungă rezultând o masă pătrată. Dacă e cazul unei sindrofii cu meseni de seamă ce trebuie să stea în capul mesei se pot așeza în T și avem un aranjament oficial aparte.
Să cari 2 mese scurte e una, pentru a clinti o masă de 360×100 e cu totul alta.
Am echipat terasa și cu 8 scaune Dijon, din stejar masiv, cu șezut din lemn și pernă din burete cu material. Culoarea întregului ansamblu este Noble Brown, din paletarul de culori
În România oferim soluții, ne bucurăm de fiecare achiziție care crește numărul beneficiarilor pe care îi mobilăm cu produse destinate exportului. Acordăm atenție detaliilor și ne bucurăm când primim feedback pozitiv, iar când ceva nu merge cum ne-am dorit facem tot posibilul să remediem problema, indiferent de sursă.
Sunt un om norocos, am de-a face cu oameni faini, segmentul mobilei Premium pe care îl comercializăm ne duce într-o zonă unde schimbul comercial pune accent pe amănunte, pe o comunicare bună, pe consultanță și recomandări de la beneficiari mulțumiți.
P.S.
Am avut o problemă, la montajul de decor pe capătul barei care face legătura între picioare un element s-a crăpat, fără să fi avut o vină, din cauza unui defect de material ascuns. Cele două mese scurte au 4 astfel de decoruri, dar bara din lemn este fixată cu piulițe și prezoane îngropate
Nu am primit nici o reclamație, deși am fi schimbat pe loc, fără nici un cost, piesa în cauză. Am primit în schimb imagini cu problema și soluția. E pur și simplu adevărul, am contactat clientul și i-am oferit sprijin, dar ne-a comunicat că totul este în regulă și problema rezolvată, la fața locului.
Cred că ceea ce a contat a fost că omul s-a convins că e lemn masiv în tot ceea ce facem, mai mult decât un incident. Au trecut luni bune de la livrare și piesele de mobilă au fost deja testate în utilizare.
Dacă vă plac, aștept cereri și solicitări de informații despre modelele prezentate în catalogul online. Ca să vedeți alte aranjamente cu mese din gama Britain accesați link-urile de mai jos.
Finisaje pentru lemnul de stejar masiv din mesele Britain rotunde
Amenajare din Suedia – masa Britain de la noi și scaune de la Mobexpert