Am scris atelier de mobila din lemn masiv ca termen general, dar aș include și orice alte obiecte din lemn pe care omul și le dorește acasă.
Îmi amintesc despre episodul pe care întâmplător l-am urmărit din serialul Neveste Disperate, cu tamplarul/dulgherul cartierului, care rezolva toate problemele casnice ale doamnelor, de la reparatul acoperisului, a unei uși sau a unui corp de mobilier până la pansamentul pentru suflet printr-o vorbă bună. Așa ceva este nevoie și la noi, dar cred că invazia de absolvenți de facultate care doresc posturi de conducere a lăsat goală o nișă de meserii proletare unde e greu de acoperit cererea tot mai mare de servicii care implică pricepere și muncă. Instalatori, tamplari, zugravi BUNI, și accentuez asta, BUNI, adică pricepuți, care să facă una alta pe lângă casă contra unor sume decente este foarte greu de găsit. Oameni capabili să pună pe roate un atelier de mobila, sau mai general un atelier de tâmplărie.
Primesc cereri diverse, cu privire la tot felul de lucruri mărunte sau medii pe care oamenii și le doresc și nu au soluții. Supermarketurile ne invadează cu produse de serie, care nu sunt adaptate nevoilor particulare. Oamenii la rândul lor mai au idei, doresc ceva mai deosebit, ceva ce nu se găsește pe raft, sau care are un preț prohibitiv în magazine, realizat într-un atelier mic, de mâini iscusite. Ca să fie mai specific, e nevoie de diverse cutii din lemn, tocătoare pentru bucatarie, rafturi în bucătarie sau cămara și căsuțe în copac sau locuri de joacă în curte pentru copii. Nu toți soții au timp sau îndemânarea de a le face ei înșiși, astfel încât problema rămâne nerezolvată. Nu poți cere unei firme de tâmplărie sau unei fabrici de mobilă să-ți facă o căsuță pentru păsărele sau sa-ți repare acoperișul. Costă mult sau pentru bani puțini nu se oferă nimeni să-și indisponibilizeze oameni din producție. Atelierul de mobila sau tâmplărie cred că este soluția pentru aceste mici lucrări de bricolaj care necesită mai multe scule decât ai tu, om obișnuit, în garaj.
Parcă îmi imaginez un atelier mic, de 30 de mp, cu un circular mic, un abrict, un gater vertical pentru bricolaj, un stand de șlefuire, o mașină de găurit bună, un stand de lucru de genul masă de tâmplar, un om priceput la de toate, ceea ce ne caracterizează ca români, cu centură la care stau prinse scule de tot felul, căruia îi adresezi o cerere, ceea ce te doare, și te rezolvă, ca Văru, din reclamă. Și asta replicată pentru fiecare cartier, ar insemna multe locuri de muncă ce astăzi sunt vacante. Mai exista pe ici pe colo câte un bătrânel meseriaș, cu scule vechi și 2 viteze (încet și foarte încet) care știe și poate să meșterească una alta, dar și ei dispar pe rând.
Noi producem mobilă în serie, însă nu putem oferi soluții pentru cererile unicat. Catalogul de mobila prezintă modelele aflate în producție, pe care le putem oferi în România, cu personalizarea finisajului.
Poate dau idei celor tineri să asculte doleanțele cunoscuților, să-ți facă inventarul sculelor din garaj și să-și evalueze priceperea, îi asigur că este într-una ceva de lucru și se poate trăi decent lucrând în propriul atelier de mobila. Nu străinătatea este singura soluție, ci munca. Să depunem același efort și aici în țară, cât suntm dispuși să o facem și în afară.
Cu drag, de pricepere și meștereală.
19 comentarii Adaugă comentariu
Salut,
Imi doresc sa fiu unul din cei descrisi de tine. Deocamdata sunt la stadiu de adunare scule. Aseara am facut prima ascutire a unei dalti si sper ca la primavara sa mesteresc un dulap pentru scule. Poate nu ar strica niste articole si mai tehnice.
Salut Bogdan. Ma bucur să notez primul raspuns pozitiv. Eu la randul meu am sa incerc sa ma recreez într-un atelier propriu micuț, cu capacitatea de a face operațiunile de baza. M-ar bucura ca mai mulți pasionați să strângem rândurile și să știm ce poate face unul sau altul. Eu spre exemplu nu ma gandesc si la strungul de lemn. Dacă se arata de succes demersul, deschid o secțiune pe blog pentru asta. Acum este doar un subcapitol, intitulat Contribuții. Scrie-mi pe adresa calin@stejarmasiv.ro.
Bună ziua, sunt Kristof, șeful Tito’s Crafts, un mic furnizor și un startup pentru paturi pentru câini în Germania și caut un furnizor de încredere pentru paturi de lemn pentru câini, similar cu ceea ce ofer în magazinul meu web pe http://www.titoscrafts.de.
Sunt serios și aș fi fericit dacă m-ați contacta.
Nu vreau să import din China. România ar putea fi o oportunitate care ar putea funcționa bine.
Aștept cu nerăbdare un răspuns. Cu stimă Kristof +491704918732
Este adevarat ce ai scris, Calin! Mai exact, ce ai spus este si logic, si corect, si de bun simt. Decat sute de mii de absolventi de facultate care nu stiu ce sa faca (cu exceptiile de rigoare!), mai bine meseriasi buni de care o tara civilizata are oricand nevoie. De fapt, un bun inginer constructor daca nu are langa el buni zidari, dulgheri, fierari-betonisti ect, nu poate face nimic.
Eu fac parte din categoria celor care fac din tamplarie un hobby, pentru ca imi place lemnul si natura. Am inceput de mult sa-mi achizitionex diverse unelte si am reusit sa incropesc un atelier. Nu asa mare cum ai scris tu, dar tot are vreo 15 mp, plus ceva in exterior. Am inceput de cca 1 an cu obiecte mici, de decor sau utile in casa, fara sa le vand, doar de placerea de a face si de a darui. Daca vrei, pe email pot sa-ti trimit cateva poze.
Spor la scris in continuare. Si eu explorez Internetul, dar apreciez la tine faptul ca iti faci timp sa ii bucuri si pe altii cu ce gasesti tu interesant pe tema … stejarilor masivi!
Seara buna!
Salut Virgil, ma bucur de faptul ca ai scris. In general fetele sunt mai bune de stat la taclale, dar si noi ne descurcam, cand vorbim despre ceva concret. Trimite-mi imagini, am să le public, cu tot dragul. Spune-mi ce stii si poti sa faci, primesc cereri de te miri ce pe-aici. Vrea fiecare una alta. Am rezolvat pe cineva care vroia nasturi si boluri de lemn, altii cutii, altii cuier. Chestii mici, daca le stii face e ușor, dacă nu, platești ca la popă.
Salutare,
In sfarsit gasesc si eu un blog in care sa se vorbeasca despre tamplarie, ateliere, etc. Acum ma simt in apele mele :P.
Calin, vreau sa iti multumesc pentru initiativa si sper ca daca iti voi trimite candva poze cu cele facute de mine, sa nu te superi.
De curand am inceput sa descopar si eu placerea de crea ceva din lemn. Am prins gustul acum cativa ani, iar de atunci, cand am timp, mai fac cateceva pentru casa. Nu am vandut nimic inca, mai am pana imi achizitionez si eu ceva aparatura mai buna – momentan „construiesc” cu ce am.
Mult succes in continaure si spor in toate tuturor!
Bun venit Catalin, Ti-am scris un email.
Felicitari pentru artcol. M-am gandit si eu sa-mi deschid ceva atelier de tamplarie, voi incepe cu pal, iar apoi si lemn amsiv evident preferatul meu. Daca te rog ma poti ajuta si pe mine cu informatii despre primele scule pe care ar trebui sa le achizitionez pentru un astfel de atelier, mi-e draga tamplaria cu toate ca sunt absolvent de studii superioare, dar indragesc aceasta indeletnicire.Multumesc anticipat si spor la treaba!
Salut tuturor,
Ma ocup de repararea si intretinerea rulotelor si stiu ca exista foarte multa tamplarie implicata in structura acestora. Din aceasta cauza, dar si din placerea de a lucra cu lemnul sunt pe cale sa deschid un atelier care sa poata efectua diverse lucrari unicat sau la comanda. Chiar daca sunt in Bucuresti, sper ssa se intample cat mai curand acest lucru si sa pot lucra in liniste pentru oricine are nevoie. Va voi tine la curent cu evolutia acestui proiect.
PS: Tocmai mi-am achizitionat o noua „jucarie”: masina de traforaj. De abia astept sa am conditii pentru a o pune la treaba (in sufragerie pe covor, chiar cu imensa bunavointa a sotiei nu pot depune rumegusul :-)))) ).
Salut Cosmin, in curand deschidem o sectiune a sitului unde fiecare mester sau atelier se poate inscrie cu ceea ce stie si poate sa faca.
Sper sa nu dureze mai mult de o luna. Apoi cei interesati pot lua legatura direct cu cei care le pot realiza cerintele.
Pentru inscrierea in acea sectiune voi avea nevoie de materiale(descrieri si foto) ale lucrarilor de pana acum.
Spor la treaba.
Salut Calin.
Execut mobilier la comanda din pal melaminat,nu in cantitati industriale,doar atat cat sa nu muncesc pntru altii si as dori,sa invat sa lucrez si cu lemn masiv.Daca poti sa-mi dai un sfat,cu ce sau de unde sa incep.Multumesc anticipat pentru atentia acordata mesajului meu si nu in ultimul rand ma bucur ca am gasit oameni ca tine care vor sa ofere un sfat.
Salut Bogdan, este cu totul altceva lemnul masiv fata de PAL. Alte scule, alta tehnica, cumva ca si comparatia dintre tamplarie si lacatuserie. Ai pe site si numarul meu de telefon, putem sa ne auzim.
Caut lapte de cuc!
Adica un atelier de tamplarie care sa imi produca si sa-mi instaleze doua usi culisante din lemn, o fereastra culisanta din lemn si un suport din lemn pentru o cada de fonta.
Locatie: bucuresti.
Imi puteti da niste coordonate cosmice la care sa gasesc planeta unde locuiesc tamplari capabil sa faca asa o chestie de comlexitate extraterestra?
Cat de 2 luni si toata lumea imi raspunde ca nu poate sa faca sau ca nu are timp pentru lucrari mici…
Dau bere pentru raspuns corect.
Daca nu va scrie email un tamplar pana maine, va contactez direct. Trimiteti-mi pe calin@stejarmasiv.ro numarul de telefon
Buna ziua,
Mi-a placut articolul dvs. felul cald si apropiat in care curg cuvintele.
Am nevoie de ajutor si nu stiu la cine pot sa apelez.
Am o comoda din lemn + PAL, furniruita cu cires, lacuita, careia nu i se inchid cum trebuie sertarele.
Sertarele sunt facute in sistem nut-feder.
As avea nevoie de o reparatie/reconditionare.
Multumesc.
Banuiesc ca sunteti din Bucuresti. Contactati-l pe d-l Irinel Gheorghe – http://www.restaurare-mobila.ro
Buna ziua, am vazut pe situl dvs. un raft pt. vinuri, m-ar interesa 6 buc. pt.amenajarea unei crame.
Cu respect, arh. Dan Enescu, tel . 0722412183
buna ziua, raftul pentru vinuri este prezentat doar cu titlu informativ, nu se afla in portofoliul nostru.
Bună ziua,
Sunt interesata de 4 uși de interior. Problema e că doresc să schimb la uși doar foaia fără toc și nu găsesc pe nimeni.
Pe unde am sunat spun că nu fac doar ușa și că e mai greu de potrivit pe tocul vechi așa că mai bine nu fac.
Credeți că mă poate ajuta cineva? La un apartament am 4 uși de schimbat. Vreu să fac comandă de uși cât mai curand posibil.
Vă mulțumesc anticipat pentru un eventual răspuns
Pot fi contactata și direct la telefon 0726970614