Seara trecută s-a încheiat cu o veste minunată, după ce am aflat că ”Ambulanța pentru monumente” a organizat o acțiune de intervenție la biserica din lemn din Breb. Despre ”Ambulanța pentru monumente”, v-am mai scris noi. I-am cunoscut online, datorită doamnei arhitect Laura Zaharia, și se pare că și datorită ajutorului domniei sale, ei vor ajunge acum în Maramureș.
”Proiectul Ambulanta pentru monumente îşi propune să acţioneze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranţă a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare din judeţele Braşov, Sibiu şi Mureş, până când acestea vor putea fi restaurate.” , vă scriam aici – Ambulanta pentru monumente salvează patrimoniul imobil
În evenimentul pe care l-au creat pe facebook, au specificat că, de obicei, nu părăsesc acele zone de intervenție, dar pentru Breb au făcut o excepție, susținuți fiind de comunitatea locală. Mai mult, se caută voluntari pentru a participa la această intervenție care va avea loc în Breb între 21 și 24 martie! Vă puteți înscrie, ajutând efectiv la refacerea acoperișului de la biserica din lemn și puteți afla mai multe detalii luând legătura cu organizatorii pe pagina evenimentului de pe facebook, dați un click aici!
”Avem șiță din lemnul cel mai bun donată de Alteța Sa Regală Prințul de Wales și produsă de meșterii din localitate. Ii vom ajuta pe membrii comunității să bată șița pe acoperiș așa că vă așteptăm să vă înscrieți în număr cât mai mare. Nu e musai să veniți pe întreaga perioadă.
Intervenția nu necesită cunoștințe de specialitate din partea voastră, unul dintre scopurile proiectului fiind familiarizarea cu conservarea și punerea în siguranță a patrimoniului. Cazarea și mâncarea va fi asigurată de către localnici. Nu uitați să vă luați sac de dormit, lanternă și bocanci.”
Dacă nu v-ați prins din text, veți reface acoperișul pentru biserica din lemn din Breb. Eu zic că e o ocazie minunată! 🙂
Update Noiembrie 2018 – sprijinim un alt demers de salvare a arhitecturii rurale din Maramureș – Cu ROST – Donează pentru Biserica din Călinești Căeni.
Brebul este o localitate care beneficiază de o atenție internațională sporită. Faima i-a crescut de când cu casa prințului Charles, care s-a dovedit că nu mai este în administrarea lui, dar și prin turismul rural, care are exponenți puternici prin Pensiunea Babou, ținută de o familie de olandezi.
Pentru informații despre locurile din Țara Lăpușului unde puteți găsi o biserica din lemn vă invit să accesați acest link – CulturaMM
Citește și despre turul virtual al bisericilor din Țara Lăpușului