Blat din stejar pentru bucatarie la comanda si electrocasnice minimaliste

bucatarie la comanda

Când imaginația este motorul care propulsează mintea, atunci aspectul unui spațiu destinat gătitului cum este această bucatarie la comanda arată ca în imaginile de mai jos. Mi-amintesc momentul când eu am căutat soluții personalizate și tot ceea ce mi s-a oferit a fost cumul de elemente standard, fără strop de imaginație. Acei oameni cu care am vorbit vroiau să-mi vândă ceea ce aveau ei pe stoc, nu ceea ce îmi doream eu să realizez. Degeaba am căutat să discut opțiunile și să le prezint ideile mele, m-am lovit doar de oameni cu titlu de slujbași, care încercau să-și simplifice viața și să refuze ideile celui care plătea.

bucatarie la comanda

Colegii de la Dippanels mi-au trimis imaginile rezultate din colaborarea cu unul dintre cei mai recenți beneficiari ai produselor lor, încântați de interacțiunea cu ”cel mai open-minded” și creativ client. Simt bucuria lor, a celor care au livrat o soluție pentru această bucatarie la comanda, conform dorinței beneficiarului. Evident că acesta a fost de acord să publice imaginile cu amenajarea finală, mândru că ideile sale au fost primite și puse în practică întocmai. Avem astfel două părți, executantul și beneficiarul, ambii mulțumiți de interacțiune.

Parcă ici și colo apar tot mai des insule de normalitate în spațiul comercial și interacțiunea cu cel care plătește se duce dincolo de clinchetul casei de marcat. Nu maximizarea profitului trebuie să fie targetul unui producător, fără a-l neglija, desigur, ci mai mult aplecarea spre solicitarea celui ce vrea ceva de la puterea ta de prelucrare a lemnului masiv. Chestii ieftine de-a gata îți iei din magazinele de bricolaj, însă când ai un proiect personal, destinat propriului spațiu, valorile sunt mai permisive, cu condiția ca rezultatul scontat să corespundă întocmai viziunii și dorinței.

Tehnic putem descrie proiectul astfel :

  • blat de bucatarie la comanda cu plinta
  • material – stejar natural
  • finisaj – ulei
  • dimensiuni – 635×4000 mm- cu grosime de 40 mm
  • cost – 1500 de lei

Resturile de plinta ( 20x70x2400 mm ) rezultate au valorat 55 de lei și au constituit baza proiectului de decor pe perete realizate de beneficiar, în regie proprie.

bucatarie la comanda

Simplitatea este cheia, mă tot repet, dar am să o fac atâta timp cât e nevoie ca să renunțăm la sibaritism.

Se poate dom’le, se poate, atunci când te implici, și vrei, și știi și mai ales ai cu cine. Dippanels sunt colegii mei, îi prețuiesc în mod aparte, pentru că similar cu noi, au baza business-ului la export, iar în țară oferă soluții personalizate, pentru un plus de valoare, celor ca doresc mai mult decât costuri reduse cu orice preț. Mi-amintesc de discuția cu un om de televiziune ce n-a vrut să-și dea public numele, din cauza restricțiilor de publicitate, ce și-a comandat o masă de la noi, cu cost de 1500 de lei, ca și în cazul acestui blat de bucatarie la comanda, și m-a întrebat mirat ” Lei? Nu EURO? ” Lei, da, 1500 de lei, e decent pentru lemn masiv, când te gândești că un panou de blat din MDF melaminat valoreaza vreo 6-700 de lei. Nu se compară.

Apropo, și blatul de masa a fost produs tot de Dippanels, pentru a face casă bună cu cealaltă piesă, cu finisaj identic. Noi avem un proiect similar, care face pereche, nu concurență acestei realizări.

bucatarie la comanda

Alte proiecte Dippanel :

Citește și –Blat din stejar – asta se caută, asta oferim!

bucatarie la comanda
5 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Cum se procedeza cumpar mobila de la IKEA si puteti sami faceti blatu pe urma

  2. #3 Comentariu nou

    Cum se procedeza cumpar mobila de la ekia si dau comanda la dumnevostra pe urma de blat de stejar

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.