Am o fascinație pentru piatra aparte, aproape la fel ca pentru stejar și n-as putea percepe prelucrarea pietrei ca fiind obositoare … timp de 2-3 zile. Cei ce scot din piatra minunile de plăci cu desenul lavei scurse acum milioane de ani, la Pietrăria Dobrican, din Baia Mare sunt prietenii mei și am o lucrare cu ei în comun zilele acestea. Aștept cuminte, la rând, de peste 3 luni să se dezghețe vremea, să se oprească ploile, să se repare utilajele ca să apară din pământ piatra mea, cea din care se va fac un blat de insulă pentru o terasă aparte. Am mai fabricat un astfel de set –Set de terasa complet din lemn de stejar– și impresia finală este de senzație, cu o frumusețe aparte a pietrei.
Nu-i ca andezitul sau travertinul ori calcarul. Granitul sau marmura sunt frumoase, n-aș avea baftă să afirm că nu sunt deosebite, însă pentru tuful vulcanic, pe care îl dețin și eu acasă am o fascinație aparte. Cu Bogdan, am analizat pietroiele din curte și am căzut de acord că unul este cel ce va deveni blat de insulă, undeva prin zona Diosigului, la o terasa de cramă. Cel din imaginea de mai jos este alesul, blatul va avea 230×110 cm, cu două decupaje pentru electrocasnice incorporabile:
Blatul fabricat tot de Bogdan, anterior, acum 3-4 ani a aratat asa :
Am afirmat de multe ori că nu lucrez pentru clienți ci interacționăm cu beneficiari al căror statut se schimbă pe nesimțite în apropiați, chiar prieteni, de multe ori. Pentru fiecare om care cumpără de la mine o piesă de mobilă mă străduiesc să îi ofer o soluție personalizată, unicată. Am promovat blaturile din piatra cu tot dragul, după ce eu m-am bucurat de folosirea unuia. Cred că nimic nu poate înlocui 3 cm de stâncă, pentru prepararea bucatelor în aer liber.
În imagini se vede prima recoltă de piatră de anul acesta, bolovani cu greutatea de sute de kg, unii depășind tona. Am avut speranțe că dintr-un bloc cu textură deosebită va ieși blatul de piatră, dar s-a încăpățânat și a crăpat, avea o fisură.
Desenul interior nu-l știe nici pietrarul, poate doar să-l ghicească, ceea ce face ca rezultatul final să fie așteptat cu înfrigurare.
Pietrăria Dobrican
Revin, după ce blatul va fi gata, cu imaginile lui, cu corpurile de gătit încorporate și mai apoi cu aranjamentul de terasă final.
Cu drag, de folosință îndelungată.