De ieri configurația livingului include și colțul cu povești compus din 2 scaune Baron și o măsuță pătrată de 60×60 cm.
Dimineața este un ritual să fac cafea și să mă bucur de cele 40-50 de minute în care copiii încă dorm. Prefer să dorm mai puțin pentru a-mi auzi gândurile, eu cu mine, deseori cu Adriana. Verificam emailurile și nu ne prea vorbeam, bucurându-ne de liniște, înainte să înceapă cavalcada. Este un tipar comportamental care durează de câțiva ani, dacă îl sărim avem sentimentul că nu am dat startul unei zile normale.
Livingul meu este parte dintr-un Open Space, cu o insulă și o masă cu 5 scaune în centru. Am scos din producție scaunul Baron, l-am scos și din catalogul Mobel Amadeus, așa că ultimele două schelete sunt tapițate cu o stofă maro, picioare finisate Dark Legacy, foarte similar cu English Antik sau Old Dutch, din postările mai vechi. Le-am arătat Adrianei și fără prea multe gânduri a amenajat colțul cu povești din imagine.
Mi se pare că era necesar, parcă lipsea din configurație o zonă de taclale, destinată exclusiv acestei stări. Știi cum e, când vine cineva la tine în vizită, fie stai în bucătărie, dacă este de-al casei, fie îl poftești pe colțar, așa, ca să-l poți servi cu omenie. De data aceasta am sentimentul că la noi, colțul cu povești permite detașarea de gazdă, o libertate mai mare oferită celui ce te vizitează, un mic separeu intim unde fiecare pe scaunul lui, cu brațe, cu cafeaua, ceaiul sau paharul de apă în față poate destăinui neîncorsetat gânduri.
Îmi vine iar să mă apuc de proiectele din imaginile publicate aici – Masuta plianta pentru micul dejun, … sau pentru pranz, … sau pentru cina
Vorbim la telefon, folosim device-uri smart și conexiuni la distanță, e adevărat. Dar de aproape mai știm să vorbim? Cu mimica, postura corpului și inflexiunile de voce sau roșeața din obraji participând la discuție?
Mi-amintesc de dinainte de ’89, colțul cu povești exista în fiecare casă. Fie în hol, iar pe măsuța dintre fotolii sau scaunele tapițate trona telefonul cu receptor, fie în bucătăriile înguste. La mama veneau la o cafea multe prietene, vecina de deasupra era abonată, răsetele și chicotelile nu lipseau din casă sămbăta sau duminica. Oricum la TV nu era program, mobile sau tablete nu existau, doar vorba din viu grai, mica bârfa … poveștile. Uitau cu orele să mai meargă acasă la treabă sau se acompaniau reciproc în timp ce gazda făcea de mâncare, dar erau vremuri mai vesele. Îmi lipsesc …
Să treacă nebunia asta cu coronavirusul, ne-a făcut să ne fie dor de oameni.
Cipri, te aștept la o cafea! Ralu, când vii de la Sibiu?
Aha, și ca să profit de ocazie și de culorile bune ale imaginilor noului telefon, pot arăta clar diferența dintre English și French Antick. English e brun, ca blana de urs și French e roșcat. Ambele sunt culori clasice, dar trebuie să fac ceva cu masa, o voi rașcheta și refinisa. Prefer brunul de English în locul French-ului.
Voie bună și sănătate nesfârșită.
