Conceptul de casa transformabila este destinat celor care pot in primul rând, înainte de a visa, să îți permită luxul de a aborda construcțiile la un nivel Hi-Tech. Dacă ai făcut pasul de a renunța la chirie și te muți la casa viselor tale, s-ar putea să ai surpriza de a deveni morocănos, deprimat și deziluzionat ca imobilul în care ți-ai îngropat toți banii actuali și mai ales pe cei viitori. Poate ai vrea să fie un pic mai mare o cameră, mai luminoasă o parte a casei, terasa protejata, una alta, chestii particulare, care din beton și tencuială nu se mai pot modifica.

Ce-ai zice să poți comanda o casa transformabila care să nu fie limitată dimensional ca și una convențională, care la o apăsare de buton să asculte dorințele proprietarului, să se transforme dintr-o fortăreață impenetrabilă într-o casă open space, cu piscină interioară, terasă la nivelul gazonului sau obloane anti-efracție la ferestre. Balconul poate fi retractil, camerele își pot modifica dimensiunea prin mișcarea pereților. Tehnologia poate fi soluția pentru o astfel de casă iar imaginația nu e locul unde să cauți așa ceva, există în realitate, sub bagheta celor de la KWK Promes. Am apreciat interiorul cu mult lemn, podelele dau senzația de căldură într-un interior prins în menghina betonului.
Modularitatea nu duce automat la conceptul de casa transformabila, e nevoie de actionări pentru componente structurale, de sisteme cu o forță uriașă pentru a muta pereți, închide deschideri sau sigila interiorul sub forma unei fortărețe.











Cu drag, de inovație.