Foarte recent am învățat la ce e bun dioxidul de titan. Titanul este al nouălea element ca răspândire în natură și are implicații directe în funcționarea vieții pe această planetă. Este acceptat de organismul uman, mai ales in zona oaselor.

Am fost corigent într-a 6-a la chimie, nu mi-a plăcut niciodată, însă dacă aș fi avut un profesor mai bun și laboratorul ar fi fost principala sursă de explicații practice la înșiruirile de simboluri poate s-ar fi relevat ceva în mintea mea mai devreme. Știm despre titan doar că e bun în industria spațială sau în stomatologie. Puțini cunosc faptul că dioxidul de titan este un colorant foarte des utilizat și că una dintre principalele proprietăți se referă la protecția UV.

Iar acum, despre lemn, materialul despre care ne preocupăm aici, în paginile acestei reviste. Finisajele lemnului, care protejează de intemperii, umezeală și căldură, aceasta din urmă cel mai adesea provenită de la soare, ar trebui să păstreze lemnul în starea finală de prelucrare și estetică. Neprotejat de acțiunea UV lemnul se va face gri indiferent de specia din care face parte, odată cu trecerea timpului.

Sunt 2 curente de abordare a acestui aspect. Nordicii Europei consideră că lemnul e firesc să ajungă gri și evită să intervină în acest sens. Cabanele Scandinaviei sunt gri, iar culorile interioare preferate au îndeosebi alb și negru, cu tușe de viață discrete roșii sau albastre. Lemnul care predomină acolo este cel de rășinoase, esențele tari se găsesc mai des înspre centrul Europei.

Cabane norvegiene

Citește despre – Case cu finisaj exterior negru – aplicat pe lemn, în stil nordic

Cei care caută să confere lemnului un aspect învechit apelează la perierea fibrei și la aplicarea unui agent de reacție cu taninul lemnului pentru obținerea tonurilor de gri. Am scris despre asta, o metoda organică, ecologică de obținere a acestui tip de culoare – Din secretele tâmplăriei Nr. 1 – Finisaj pentru antichizarea stejarului. Vorbim doar de culoare, nu de tratament al lemnului pentru a-l proteja de intemperii sau dăunători. Cari, protecția la foc sau Accoya sunt alte abordări ale proceselor aplicate lemnului.

Dacă în schimb vrei să păstrezi finisajul aplicat pe lemn, ca culoare și timpul să nu estompeze culoarea sau lemnul să nu se transforme într-un lemn vechi, gri, ai nevoie de dioxidul de titan. Acesta este un produs teoretic food safe, deși nu cred că ceva mai poate fi 100% sigur. Totuși, se folosește intens în industria alimentară, farmaceutică sau cosmetică, iar ca și colorant în toate vopselurile. Diluția lui, pentru că este un praf solubil în apă, poate afecta protecția reală la UV, însă nici un consumator nu mai revine după 3 ani să reclame ceva, garanțiile din ziua de azi, la orice, sunt perimate ca și concept.

Oxidarea este procesul invers al reducției. Orice se oxidează, iar oxigenul care este motorul vieții pe această planetă este și cauza degradării, înbătrânirii sau a descompunerii. Oxigenarea unui element se face prin procesul de pierdere de electroni, pe când reducția este procesul de câștig de electroni deși din înțelegerea termenului pare pe de-andoaselea. Nanoparticulele de titan sunt responsabile pentru absorbția razelor ultraviolete și astfel orice finisaj aplicat pe lemn care are în compoziția sa dioxidul de titan este un finisaj ce va rezista, o vreme îndelungată. Sunt dezbateri largi chiar și în UE, referitor la posibila toxicitate a dioxidului de titan, dar devreme ce exista in alimente, cred că aplicat pe lemn este printre cele mai sigure produse, vis-a-vis de sanatate.

Există studii privind protecția la foc oferită de TiO2, și se pare că este demonstrat aportul la întârzierea propagării flacărilor.

Dioxidul de titan se găsește de cumpărat, la kilogram sau la 100 de grame, se introduce în cosmetice naturiste și există în aproape toate alimentele pe care le consumăm. Toate cremele de plajă cu protecție solară conțin dioxidul de titan. Știința afirmă că inhalat este cancerigen. Pentru că industria vopselurilor folosește albul de titan de 100 de ani, este un produs ce va exista și pe mai departe în acest segment al industriei.

Personal sunt un adept al lemnului natural. Dacă e să se ducă spre gri, atunci să o facă, așa cum e dranița de pe cabana mea. Pereții însă sunt în tonuri de maro, rezultate din arderea scândurilor și aplicarea de ulei de in. Culorile acestea sunt perfecte pentru mine. Pentru a evita problemele cu focul nu am surse de flacără în cabana și nici nu intenționez să instalez.

Uleiul de la Woca pe care îl voi folosi va fi de exterior, adică are în compoziție dioxid de titan, dar nu-mi fac griji referitor la sănătate. Nu vreau să devin mai catolic decât Papa. Mi-am dorit cu acest material să aduc câteva informații despre substanțele din jurul nostru, despre rolul lor și aportul adus ce justifică utilizarea lor.

Woca Wood Process

Nu folosiți lacuri pentru lemnul din exterior, asta pot afirma clar. Uleiul se impregnează în fibră, nu creează peliculă, care se scorojește în timp și este greu de curățat pentru recondiționarea lemnului.

Alegeți în cunoștință de cauză, cântărind rațional, fără spaime induse și fără exagerări. Este mai bine să știi decât să te prefaci că dacă nu există informația în mintea ta, nu exista nici un efect direct.

S-au descoperit multe, acum multă vreme, soluții simple, dar par abandonate în favoarea produselor noi, recente. Așa cum sobele cu combustibil lemnos sunt trecute cu vederea în favoarea centralelor cu gaz, așa cum hamburgerul de 1 dolar este preferat feliei de pâine cu untură, așa cum reparatul s-a schimbat cu înlocuitul.