Tehnica românească, varianta răspândită printre constructorii de case din lemn, folosește doar o mică parte din tehnica de dulgherie accesibilă azi. Remarc că antreprenorii români nu se numără printre cei care au investit în utilaje și perfecționare prin cursuri. Recent am avut o discuție pe tema construcțiilor din lemn, despre case și soluția optimă în care constructorul poate ridica acea structură. Am afirmat că nu pot sfătui in acest sens, ca nu pot recomanda o firmă din România ca fiind pricepută și la curent cu subiectul casa din lemn în 2020.
Am pășit în direcția informării acum 3 ani, va recomand un articol mai vechi pentru cadrul legislativ în care ne aflăm – nZEB – conceptul de la baza noii legislații în construcții din România
Sunt mai multe tehnici de construcție a caselor din lemn și ar trebui să pornim discuția de la cele tradiționale, unde toate elementele sunt produse folosind scule de mână, mecanizare sau electricitate puțină sau deloc. În acest sens este nevoie de o cunoaștere a materialelor extrem de detaliată, se poate face ca și Jacob, de la Northmen, chertând cu barda, securea sau tesla. Se poate izola cu muschi vegetal și tencui cu lut. însă doar când știi ce faci, învățând 100% tehnicile vechi, acelea transmise prin viu grai, nu doar frânturi.
Aveți explicația mai jos, in 24 de minute.
Discut des despre dulgherie, un domeniu de nișă a prelucrării lemnului cu oameni de la care învăț și cu oameni pasionați de lemn, orientați spre tradițional. Pot afirma că știu azi cât de puțin știu, cât de multe trebuie să mai învăț și că continuă să îmi placă.
Ceea ce nu-mi place din aceste discuții este că întâlnesc des oameni care afirmă cu voce tare convinși că dețin adevărul despre ”soluția optimă” o variantă sau alta. I-aș împărți în 2 grupuri – cei care deja s-au angajat într-o construcție alegând o soluție tehnică și cei care nu se vor angaja niciodată pentru că nu se pot decide.
Primii sunt blocați în tehnica de dulgherie unde au cheltuit deja bani, cunosc concret un caz unde casa este ridicată, în regie proprie, cu ajutoare de muncă fizică, coordonate de beneficiar, după propriile planuri. Chiar dacă am alunecat spre a-mi exprima opinia, m-am dezmeticit repede și am renunțat, pentru că deja e pus ”hăizașu’”. Casa a intrat în faza amenajărilor interioare și a finisajelor, orice părere despre structură este în van.
Citește și SketchUp – cine îl folosește? sau Elemente de dulgherie – etimologie
A doua categorie este cea a ”dezbateriștilor”. Primesc lunar 2-3 apeluri de la oameni care vor o discuție pentru a-și verifica propriile opinii. Cunoștințele diverse acumulate nu-s legate, știu ceva, cu siguranță, însă în lipsa practicii presupun greșit multe legături. O problemă, legată de respirabilitatea caselor de lemn este la baza împărțirii în 2 categorii distincte. Nu detaliez, însă mi s-a confirmat că fiecare teorie are justificările sale, și soluția este o abordare diferită, fără a fi greșită vreuna, doar cu avantaje și dezavantaje diferite.
Pentru mine, practica de la cabana de la Baia Sprie este o învățătură fabuloasă, cu cele mai multe de AȘA NU!!!
Am avut contact cu câteva firme constructoare de case din lemn și fiecare și-a specializat oamenii în tehnici pe care le aplică de ani buni, construind case în diferite variante. Ducem lipsă de oameni actuali, de cunoștințe tehnice, ne lipsesc și nu cunoaștem scule și mașini ce pot ușura munca, eliminând erorile, dacă se investește în acestea. Cred cu tărie că viitorul caselor din lemn nu va fi în direcția tradițională ci în cea a caselor pasive, bazate pe o structură de lemn, îmbrăcată cu materiale de ultimă generație, realizate cu atenție maximă la detalii mărunte, dar cruciale.
Am stat azi la vizionat filme de Youtube, care au ca subiect tehnici de dulgherie, cu scule vechi sau noi. Vă inserez mai jos câteva dintre acestea, poate vă pun pe gânduri. Eu vreau să construiesc o casă pentru familia mea, va fi un proces documentat, filmat și descris în texte în următorii ani. Încă nu mă simt suficient de informat pentru a decide toate aspectele, dar vorbesc cu arhitecți, ingineri, constructori de case din țară sau din afară, căutând să înțeleg mai ales de ce ceea ce este cunoscut de ani buni altora, aici este SF.
Cred că o bună parte o voi face singur, după ce lucrez efectiv în afara țării alături de meșterii adevărați de la Qual Construction Bois o perioadă.
O serie de scule electrice de dulgherie marca Makita sau Mafell m-au fascinat, n-am văzut la firmele ce lucrează în România așa ceva. Primul clip este despre un utilaj fabricat în 1980, care azi este disponibil ca utilaj SH la cca 500 de euro, având desigur nevoie de întreținere și poate unele piese schimbate.
Casa visurilor mele va avea cu siguranță fundația de tip radier izolată cu spumă de sticlă, structură Timber Frame, izolație cu celuloză, fațadă ventilată, încălzire pe sobă cu lemne, sistem de ventilare cu recuperarea căldurii, orientare solară pentru vară-iarnă, acoperiș cu 2 ape cel mult, poate deloc, dar aici încă studiez. Aruncați o privire la soluția propusă de Kiss House, din UK, mie îmi place. Aaa, și cel mai important – 3 dormitoare, living + bucătărie în Open Space, 2 băi, cameră tehnică și birou, în 120-130 de mp utili.
Uneltele electrice de mai jos au șanse mari să ajungă în panoplia mea curând, încep să le vânez. Nu țin să fie noi, la Mafell nu m-ar deranja să aibă chiar și 10 ani. Ador site-ul lor, au fotografiat fiecare sculă cu soarele în spate, pentru a străluci.
Alături de Hilti, este un brand despre care n-am auzit încă nimic rău. Sunt dedicați spre dulgherie, nu spre tâmplărie, pe când Hilti pare să domine betonul.
Treceți pe la Șoflete.ro sau pe canalul lui de Youtube, merită. Este cel mai viral promotor al noilor tehnici și iubește lemnul, ca noi.
Recent am avut o întâlnire cu reprezentantul unei firme care produce șuruburi în România, am fost extrem de plăcut surprins. Scriu despre asta curând un articol, cu siguranță, vreau să-i promovez dezinteresat, ca alternativă pentru cei care caută calitatea și nu o găsesc în magazinele generale de bricolaj. Am văzut șuruburi pentru dulgherie și construcții, fixări în beton, montaj, foarte isteț realizate, costuri decente raportate la aplicație.
Am revenit și scris despre asta aici – HECO – șuruburi fabricate (și) în România și în Cum să construiești o baza din lemn pentru o magazie Citește și despre oameni care au făcut singuri ceva – români desigur – Construcții din lemn – în regie proprie DIY
S-aveți timp să vă informați, să alegeți în cunoștință de cauză. Experiențele recente mă fac încrezător, generația mea este cea care va începe schimbarea mentalității acestei nații. Sper să trăiesc suficient cât să văd tendința transformată în normalitate.
Poate mai vreți să citiți despre subiect:
Îmbinare structurală pentru dulgherie consolidată după ce lemnul s-a uscat
Gura de lup – îmbinare pentru grinzi în dulgherie
1 comentariu Adaugă comentariu
Salutare!
Va urmaresc articolele de ceva vreme cu tot mai mult interes, in special referintele la dulgheria in stejar pentru care am dezvoltat la randul meu o pasiune vecina cu obsesia, hehehe…
Pana de curand am lucrat pentru 10 ani in Regatul Unit in domeniul constructiilor, ultimii 5 ca instalator de ventilatie cu recuperare de caldura si sprayor de spuma de sticla (ca tot pomeneati undeva de ea) ca parte a unei companii ce ofera „thermal upgrades” pentru constructii rezidentiale.
Am avut deseori ocazia de a ventila case cu structuri de stejar ce se doreau pasive mai mult sau mai putin, cel mai adesea mai putin din cauza constrangerilor din planning permission.
Insa cea mai frumoasa experienta am avut-o pe perioada lockdown-ului din primavara care m-a prins intr-o padure izolata din West Sussex unde urma sa instalez ventilatia si pompele de caldura pentru cea mai mare structura de stejar construita in timpurile moderne in Europa! Doua nivele a cate 500mp urmau sa gazduiasca birourile unei firme de produceau software pentru Ministerul Apararii.
Ma anuntasera cei de la firma ca urmeaza ceva „monster job” insa m-am dus singurel convins ca pentru inceput m-oi descurca eu cel putin pana la instalarea unitatilor.
La vreo doua zile dupa ce-am ajuns acolo, s-o organizat ceva meeting la care clientul, un bancher sudafrican excentric de bogat, ne-o anuntat ca noi astia care nu suntem localnici avem de ales intre a abandona lucrul pana la anularea restrictiilor ori putem ramane sa muncim in continuare cu conditia sa campam pe locatia santierului caci toate hotelurile din imprejurimi erau inchise.
Eram de fapt singurul care venea din nord, din Manchester, nu singurul strain insa caci finisajele le faceau o echipa galagioasa de portughezi…
Prin natura muncii mele cred sa fi cunoscut sute de meseriasi englezi, astia de aici erau insa toti de la caramidar pana la arhitect „a class on their own”. Firma pentru care lucrau obisnuia sa contracteze lucrari pentru ambasadele UK din mai toata lumea si baietii erau umblati si experimentati in toate celea.
Ceea ce credeam initial c-or fi vreo doua saptamani pana la ridicarea restrictiilor s-or dovedit a fi vreo 6 si desi intre timp am fost declarat „key worker”, deci liber sa umblu prin tara, tot n-am plecat de acolo pana nu mi-am terminat treaba ca imi tot suflau in ceafa amicii portughezi ce veneau cu rigipsul din urma peste tevile mele de ventilatie.
Am petrecut 40 de zile in duba, unde imi instalasem o canapea printre lazile de scule, si nenumarate ore in conversatii cu baietii despre dulgherie si stejar. Pe cand mi-am terminat lucrul acolo, devenisem deja un adept infocat, mi-am luat un set de scule de dulgherie Mafell (circular, morteza si rindea), doua dalti Robert Sorby si m-am intors in tara hotarat sa-mi construiesc o cabana de stejar pe un varf de deal de mi l-am cumparat acasa in judetul Bacau.
Planuiam eu mai demultisor un an sabatic in care sa ma dedic dulgheriei si cu pandemia asta parca planurile mele prindeau din ce in ce mai mult sens. Am adunat de-a lungul anilor vreo 20 de grinzi (20/20) la 4-5metri pe care le-am rindeluit asiduu si apoi am inceput a le imbina in curtea casei intr-o structura pe care apoi sa o remontez pe varful dealului de-l pomeneam mai devreme.
E o munca tare frumoasa dar foarte solicitanta si cand o faci de unul singur ca mine progresul zilnic e aproape imperceptibil. Nu cred insa sa fi facut greseli majore pana acuma, sper in orice caz sa nu le descopar cand e prea tarziu, altfel, ca sa citez dintr-un oak framer american, asta e cam tot ce mi-as dori sa fac tot restul vietii. Mi-o luat 40 de ani de cautari si incercari dar acuma sunt sigur ca mi-am descoperit vocatia…
Ceea ce va doresc si voua cu drag, de la Tg.Ocna
Eusebiu