Evolution Door – obiect de artă kinetică

evolution door

Evolution Door este creația artistului austriac Klemens Torggler. Amestecând arta cu ingineria, a reușit să construiască o ușă uimitoare, care se mișcă dintr-o parte în alta, fără a folosi șine.

Prima întrebare firească e, cum faci să o deschizi din cealaltă parte? Oare e periculoasă, riști să te accidentezi dacă nu ești atent? Redefinim ”mi-am prins degetul la ușă” cu ”mi-am prins degetul între uși”?

Klemens Torggler zice despre Evolution Door că e prietenoasă, că la început nici el nu era convins că se poate deschide din cealaltă parte, dar că s-a liniștit după ce a creat primul prototip. Comentariile la clipurile demonstrative cu ușa sunt savuroase pe alocuri. În mod evident, părerile sunt împărțite și disting o lejeră superficialitate în abordare, atunci când vine vorba de artă. Torggler e în primul rând artist, cu siguranță n-a gândit designul ușii să fie potrivită întrării într-un centru comercial, astfel, discuția legată de cât de practică sau imposibilă de folosit pentru copii, nu își are rostul. Trebuie privită prin ochiul unui artist!

Fiecare ușă este construită în atelierul din Austria al lui Klemens Torggler, este singurul care lucrează la fabricare și singurul de la care poți cumpăra produsul finit. Prețul e confidențial, spunând că nu-l face public pentru că poate să difere în funcție de ce își dorește clientul, în funcție de materialele folosite, timpul petrecul cu execuția. Este de asemenea discret când vine vorba de materiale, aceasta este din oțel.

Sincer, eu nu mă satur să o privesc. Clar nu se compară cu ce v-am mai arătat noi pe aici, desigur obiectivele urmărite sunt diferite. Cu toate că știu că e un obiect de artă, și știu că deservește principiului ușii, acela de a închide o încăpere, nu pot să nu mă întreb: oare izolează și zgomotele?

Cu drag de ce-i frumos!

evolution door

evolution door

evolution door
evolution door

6 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.