Până la urmă nu e nici un secret, ceea ce se vede în imaginile de mai jos este ceea ce vede orice client de-al nostru atunci când curierul îi bate la ușă și îi aduce produsul comandat. Dacă este o masă Britain, fie rotundă, fie pătrată sau dreptunghiulară, ”sub capotă” așa ceva va găsi.

Am încercat să explic de multe ori verbal, la telefon cât de complicat este montajul, pentru că majoritatea solicitărilor de achiziție fac referire la cele două aspecte principale, transportul si montajul. În general, mobila din lemn masiv se produce unitar, adică dintr-o bucată, datorită tehnicii de construcție prin lipire. Obișnuința românilor de a cumpăra mobilă produsă din subansamble, adică plăci prefabricate, debitate, bordurate și alipite prin interconectare cu diverse feronerii nu se aplică.
Mobila din lemn masiv nu se găsește la IKEA, acolo întreg businessul e axat pe plierea și împachetarea, deci descompunerea în părți componente cât mai mici. Nu-i discreditez, sunt un fan al lor și de câte ori dau cu nasul de un magazin dau o raită să văd ce au mai imaginat, au niște designeri grozavi. Suntem veri cumva, dar nu frați, la Baia Mare sunt fabrici uriașe care produc pentru IKEA, care exporta de ordinul zecilor de tiruri lunar.

Mobila din lemn masiv este ceva mai exclusivistă, nu este produs de masă, noi fabricam lunar de ordinul sutelor, nu a miilor sau zecilor de mii de piese, dar nici nu avem mobilă de complexitate așa de redusă ca și ce se găsește în oferta IKEA.

Mobila din lemn masiv este mai ușoară decât echivalentul ei produs din PAL sau MDF, însă are o particularitate la transport, nu se poate desface în prea multe subansamble. Mesele noastre vin de regulă cu picioarele demontate, indiferent de forma lor. Prinderea picioarelor se face la fața locului în 10 minute, dacă esti mai stângaci și în 5 minute dacă ai mai ținut o cheie de 13 în mână sau un imbus.
Ranforsările metalice de pe dos au menirea de preîntâmpina efectele nedorite și neprevăzute de deformare pe care nu putem să le excludem privitor la lemnul masiv niciodată. Suntem siguri pe procedeele noastre de producție, dar vrem să fim 110 % siguri dacă se poate. Transportul dus-întors, timpii de rezolvare, cheltuielile cu manopera sunt probleme surmontabile comparat cu nemulțumirea unui client, cu lezarea blazonului personal al brandului.
E degradant, mai ales la oamenii de vanzări, să trebuiască să se disculpe și să impace un client care reclamă probleme de calitate. Numai cine nu muncește nu greșește, dar măcar să faci tot ce știi ca să poți da vina pe neșansă când se întâmplă ceva, să poți avea sufletul împăcat că produsul tău conține tot ce știi și poți să faci mai bun.

Am vrut să public aceste imagini mai repede dar nu le-am găsit. Acum e vreme de ”zăbădit” la taste și pe internet, după ce se mai lungește ziua, vom avea mai puțin timp de cercetat și mai mult de acționat.
O seară frumoasă să aveți !

6 comentarii Adaugă comentariu
VREM SA VEDEM MODELUL TAU.
STIM CA E GATA. NU NE FACE SA ASTEPTAM PREA MULT
Fiecare mesaj care-l primesc de la Dvs. este o bucurie.
Va doresc mult succes in frumoasa Dvs. munca si pasiune.
O intrebare.Daca puteti fabrica un blat rotund de 180 cm diametru,gros de 2,8 cm?Daca da ce pret are cu transport la Timisoara.(Am o masa rotunda cu un picior cu diametru blatului de 160 cm.Doresc sa pun un blat mai mare peste blatul existent.Blatul existent cred ca este din lemn de tei.)
Putem fabrica acest blat. Nu avem in lucru aceasta dimensiune, cred ca este pe stoc doar un blat de masa Britain de 170.
Fac un calcul si revin cu un email.
Multumim de aprecieri.
ai reprodus frumos un proverb chinezesc ,,minunata activitate sa spargi lemne si sa scoti apa din fintina,,
As dori doua picioare de masa Britain . Puteti sa-mi spuneti daca puteti sa-mi trimiteti la Suceava si cat ar costa?
Buna ziua, regret insa nu livram componente de mese, blaturi sau picioare separat.