KongMing Lock este o jucărie intelectuală tradițională chinezească. La prima vedere, pare asemănătoare nodului dacic despre care v-am scris în urmă cu câteva luni. Ambele sunt create din bucăți de lemn, tăiate după un anumit tipar și asamblate pentru a crea un nod sau o stea. Chinezii l-au gândit și sub forma unui cerc. Diferența este că nodul dacic, odată asamblat, nu poate fi desfăcut, decât dacă i-a fost lăsat un cifru, adică o bucată de lemn care odată scoasă de la loc, poate desface nodul.
Se mai spune despre KongMing că este o jucărie inventată de Zhuge Kongming cu aproximativ 2000 de ani în urmă, având la bază și respectând principiile metafizicii chinezești. A fost foarte popular printre oameni. Partea concavă și convexă din interiorul jucăriei se potrivesc perfect. Lăcatele Kongming vin în diferite forme și dimensiuni, cu diferite structuri interne. De obicei, sunt ușor de separat și dificil de reasamblat.
În Sapiens, Yuval Harari vorbește despre cum oamenii folosesc cuvântul autentic în mod greșit. Am senzația că v-am mai scris despre asta, dar simt să repet să ajungă informația la cât mai multă lume. Nu putem spune cu adevărat că un popor are ceva autentic dupa mii de ani de existență. Ne-am influențat unii pe alții, iar uneori, s-a descoperit că fără nicio legătură, doi oameni din locuri diferite ale lumii, au creat sau gândit același lucru.
Asemănarea aceasta dintre nodul dacic și această mică jucărie chinezească mi se pare incredibilă. Poate că nu au vorbit în același fel despre ea sau nu au prezentat-o la fel, dar principiul e asemănător. Știți că nodului dacic i se spune și nodul dracului fiindcă e greu de asamblat?
Ei, pentru chinezi, tocmai greutatea acestui proces e preferată. Consideră ei că le relaxează mintea și mâinile, stimulând inteligența și flexibilitatea degetelor. Înainte de a le putea asambla, trebuie să înțelegi cum funcționează. O lecție de viață!