Din când în când, mă mai uit pe catalogul de mobilă de pe mobelamadeus, și mă surprind găsind noi întrebuințări unor piese de mobilier, cum am găsit acum pentru masa UDINE.
Masa UDINE este prezentată ca fiind o masă pentru sufragerie, dar de data asta, eu am văzut-o așezată pe o teresă mare.
M-a inspirat vremea asta frumoasă. În această perioadă, mă plimb des prin zona de case a orașului nostru. Cele mai multe au curți foarte bine întreținute cu garduri care te lasă să tragi discret cu ochiul la ce se întâmplă dincole de ele. Fiecare curte are câte un copac cu flori. Vremea magnoliului e gata și mă gândeam că pentru un timp atât de scurt, el ne dă atâta frumusețe. Acum începe mălinul. Tufele de ploaie de aur sau de gutâi japonez cu minunatele flori roșii spre roz, ori trandafirul japonez cu florile galbene, se găsesc la tot pasul prin oraș.
Chiar cred că unul dintre cele mai relaxante lucruri, după o zi de muncă, e statul pe o terasă la cină. E un lucru pe care îl speculează și proprietarii de restaurante :), care ne invită pe terase din momentul în care temperatura crește.
S-ar putea să îți placă și: Pat suspendat pentru terasa
Dar, să revenim la masa UDINE. Dacă o punem într-o sufragerie, cel mai bine o putem asorta cu scaunele Quadrant, forma dreaptă a picioarelor metalice se potrivește formei picioarelor mesei. Sigur că metalul poate să dea impresia de puțin rece, dar căldura o puteți sugera printr-un covor pufos și colorat.
Pentru terasa dvs, recomandăm banca realizată în aceiași notă de design. Pentru a o face mai comodă la șezut, puteți folosi pernele decorative. Alegerea acestei mese va garanta o schimbare a terasei dvs care vă va păstra mulțumiți o perioadă lungă de timp. Sigur, trebuie să avem grijă să nu ne lovim degetele mici de la picioare în piciorul mesei. Nu va fi amuzant! 🙂
Cu drag de zilele călduroase!