Parchet sau mochetă? Cred că mă gândesc la o variantă ideală, care probabil nu există. Știți senzația când sunteți cazați într-un hotel fancy și vă treziți dimineața, vă dați jos din pat, iar tălpile calcă pe cea mai moale mochetă din câte există? Eu mă gândesc la senzația asta când spun că mi-aș dori o casă cu mochetă pe jos. Cred că m-aș simți tot timpul în vacanță. 🙂
Dormitorul ar trebui să fie locul tău sacru, locul de relaxare, locul în care îți refaci sufletul și energia. Senzația de bine, de primitor și de acasă, mi-o dă doar mocheta.
Disperată fiind de păstratul curățeniei, mă gândesc că nu va fi cea mai ușoară variantă. Un parchet de culoare închisă, lucios, este foarte elegant, poate mult mai elegant decât mocheta și mai ușor de întreținut. Desigur, există aspiratoare cu aburi care curăță în profunzime, dar cine poate știi exact?
S-ar putea să te intereseze: Cursuri de calificare tamplar – dulgher – parchetar
Nu sunt adepta covoarelor mari, menite să acopere parchetul. Cred că lemnul e superb, iar dacă e bine îngrijit, conferă un aspect tare plăcut unei încăperi. Mă gândesc acum că dacă ai probleme cu caloriferele, de exemplu, și vine instalatorul în vizită, e mai ușor de dat la o parte covorul, decât de ridicat mocheta. 🙂
La o analiză obiectivă, balanța pare să încline către parchet. Mocheta moale nu e ieftină, iar ce găsești mai ieftin, nu e de calitate. Sau nu se pretează unei locuințe. Parchetul e mult mai ușor de montat / demontat, se găsesc meșteri la tot pasul.
Am încercat să vă expun frământările mele, știți voi, frământări de femeie. Am învățat că analiza practică nu e tocmai punctul meu forte și multe aspecte nu reușesc să le văd. De asta vă întreb, dumneavoastră ce ați alege?
Cu drag de sfaturi bune!