Paturi stackabile – adică suprapozabile, cum se zice

Spațiul sau mai degrabă lipsa lui impune o anumită mobilare când ne dorim utilitate extinsă pentru scenarii diverse - ideea de paturi stackabile este abordată de mai mulți producători

paturi stackabile

Paturi stackabile nu e corect lingvistic, dar e mai lesne de înțeles în vremuri în care romgleza e auzită de la orice colț de stradă până la emisiuni cu audiență națională. Copiii mei vorbesc uneori așa și încerc să îi corectez, nu pentru că e greșit ci pentru că vreau să cunoască limba română, să fie capabili să ofere celui care nu înțelege și traducerea.

Nu vorbim de stackabil doar despre paturi, pentru scaune e un deziderat mai bine tolerat decât varianta pliabil.

Am descoperit recent că nu doar IKEA are o soluție în acest sens, ci și cei de la Zeitraum Mobel. Nu am idee cine l-a patentat, dacă a făcut-o și aș merge cu presupunerea că soluția constructivă nu e proprietară vreunui brand ci mai degrabă s-au întrecut în a oferi variante și materiale diferite, cu aspect identic.

Utaker IKEA e denumirea produsului din pin oferit și pe piața românească

paturi stackabile IKEA

Zeitraum Mobel – în traducere ”Mobila de epocă” – nu are același înțeles după aspect cu meaning-ul românesc, aș spune că e mai degrabă mobilier contemporan sau modern.

Aceștia au publicat pe site-ul lor oferta cu un produs elegant, am parcurs cu încântare imagini extrem de frumoase cu soluția de paturi stackabile. Varianta lor se produce din fag, nuc sau stejar, vorbim aici de alt nivel de calitate. Celor care strâmbă din nas la fag le pot aduce la cunoștință că nemții apreciază fagul, selectat și merg după vorba ” dacă nu-i stricat, nu repara” refuzând să-și schimbe preferința, dacă nu sunt nevoiți. Veți vedea produse din fag pe piața din Germania foarte bine realizate și la valori apreciabile.

paturi stackabile

Eu aș merge pe această formă, are foarte puțin lemn și soluția cu paturi stackabile mi se potrivește ca o mănușă la mobilarea cabanei. Urmăresc să ocup volum cât mai puțin, să am modularitate, utilitate diversă și calitate. Apreciez că nu sunt înalte, că pot fi poziționate fie single fie double bed, că oferă o soluție de dormit și una de sofa pe timpul zilei.

Am să construiesc anul viitor varianta mea de paturi stackabile, și revin cu imagini. Aici le găsesc cu siguranță, nu se pierd și am mai profitat de blog pentru a salva idei frumoase, pe mai târziu.

Am dezvoltat recent o afinitate pentru lemnul de gorun, poate e doar o particularitate a zonei, e tot stejar, însă fibra are deja culoare de nuc. O mână de ulei e tot ce are nevoie pentru a se prezenta sub cea mai frumoasă variantă. O să vedeți, am scris aici despre asta – Dulap de pantofi din gorun și frasin

Segmentul paturi din domeniul mobilierului mi se pare că a derivat în atât de multe forme încât alegerea devine o corvoadă dacă nu te decizi pe o nișă reprezentată de un stil. Eu detest paturile cu tăblie la picioare, cele cu ramă orizontală pe perimetru saltelei sau cele cu picioare mari, proeminente pe colțuri. Prefer variantele low-profile, din lemn, mai mult suporturi de saltea. Trec cu vederea elementele sculptate, nu am comodă TV nici dulapuri în dormitor. Personal consider dormitorul ca un sanctuar, destinat somnului, mobilat cu pat, noptiere și o comodă cu sertare pentru lenjerie.

Sper să văd mai multă simplitate în preferințe, forme de bază, material de calitate.

Cu drag, de frumos, Chapeau ZeitRaum Mobel!

Din categoria design atipic puteți citi și despre – Pat matrimonial supraetajat

element de legatura
7 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.