Spirit in the bottle – rugăm moderație în solicitarea de dorințe

Doru Marin este autorul întregului concept ce se numește Spirit în the bottle și are meritul de a fi imaginat și realizat ceva absolut fantastic. A primit aprecieri din partea celor mai cârcotași și zurbagii membrii ai comunității online unde ne vărsăm nădufurile, ideile și speranțele, între tovarăși mai mult sau mai puțini pricepuți în ale lemnului. Povestea, căci este o poveste adevărată întreaga tărășenie, e spusă (scrisă) tocmai de vinovatul mai sus numit.

Prezentare sticla si cufăr din lemn – Spirit în the bottle

instructiuni de folosire Română și Irlandeza

Aprecierea mea este legată strict de om, de cel care a putut imagina o astfel de prezentare pentru licoarea din sticlă. Am văzut un om viu, vesel, hâtru și dornic de-a răspândi veselie în jurul lui. Nu știu din ce-și plătește facturile, însă faptul că a putut sta să gândească această … lucrare … Spirit în the bottle … mă face să sper că încă mai avem o șansă, e posibil ca asemenea lui, să apară și alți oameni care ies din strâmtoarea traiului de zi cu zi și produc valoare. Nu contează domeniul, e importantă creativitatea.

Am mare rugăminte să va exprimați opinia în comentarii, sper ca imaginile și textul livrat odată cu acestea să fie edificatoare și să se bucure de aprecierea voastră, așa cum a făcut-o și din partea mea. FFF IMPORTANT –  citiți instrucțiunile de folosire.

”

Într-o bună zi, stând în atelier şi mâncându-mi nervii cu chinezaria de traforat, fata mea de 11 ani intră şi îmi cere bani pentru ceva dulce. Am expediat-o scurt, pentru că mâncase deja mult zahăr. Nu trece mult timp până să o văd venind de la magazin cu o ciocolăţică în mână. De unde bani? am întrebat eu. Am vândut ceva, zice ea. Ce? am întrebat curios, uitându-mă în jur să vad dacă lipseşte ceva. Un duh, mai zice, uitându-se galeş. Am vândut unui băiat de pe stradă o cutiuţă cu un duh în ea. Bine, bine, dar nu a verificat şi el ce a cumpărat? mai întreb eu, intrând în joc (ce naiv am fost…). A vrut! zice ea, dar i-am spus că dacă deschide capacul, fuge duhul şi pierde garanţia. Şi va trebui oricum să-l plătească!

Am povestit la ceas târziu chestiunea şi altor prieteni şi clienţi. Toţi mi-au lăudat fata, întrebându-se cu cine o fi semănând… le-am spus că „vorbele dumneavoastră ne doare, tovarăşi” şi am mai pus un rând. De ţuică. La câteva zile (vreo 300 mi se pare) având un pic de timp liber, am luat hârtie, creion, şi am purces la treabă, pornind de la ideea că nu poţi vinde o cutie goală decât dacă ai o poveste interesantă şi haioasă care să o susţină.

Prima dată mi-a venit în minte „Genie in the bottle” cântată de Cristina Aguilera, dar numele mi s-a părut prea tocit. Aşa că mi-am adus aminte de faptul că duh în engleză e spirit, care întors în română mai este şi spirt. Spirit în the bottle … carevasazică. Adică băutură alcoolică. Atunci a fost clar că duhu’ se mută din cutie – confort IV sporit, in garsonieră de sticlă – decomandat. Am căutat tot soiul de sticle. Am gasit unele din Maroc foarte faine, dar scumpe. Am găsit la Jumbo altele, ieftine. Am cumpărat câteva.  Am schiţat cufărul, care trebuia să fie ros de vreme. Cu defecte… am găsit nişte scândurele puse de tata în pod, pe care le-am tăiat de vreo 3 ori, pentru că nu ieşea ce trebuie. Spre ruşinea mea nu am avut în atelier decât 4 şuruburi si două balamale mici (vai de capul meu)!

Imagini Spirit în the bottle

Spirit în the bottle Prezentare sticla si cufăr din lemn

Spirit în the bottle Prezentare sticla si cufăr din lemn

Prezentare sticla si cufăr din lemn

Prezentare sticla si cufăr din lemn – Spirit în the bottle

Prezentare sticla si cufăr din lemn

Am început să scriu povestea, şi am căutat nume de duhuri. Am găsit un site de unde am luat la liber mai multe nume ciudate, şi am purces la deformarea istoriei. Şi aici am pus punct, o vreme, să las la dospit. O data la saptamână am recitit povestea şi am revăzut cufărul şi sticla. Ori mi-a fost frică de un eşec, ori m-am pitit în spatele altor treburi „mai importante”. Acum, de sfântu’ Ion, trebuia să fac un cadou haios, aşa că am scos la vedere duhu’ şi am zis „ce-o fi, o fi!”.

Am tradus povestea în irlandeză cu google translate. Ce-o fi ieşit… Apoi am scris instrucţiunile de folosire, în care am specificat că sticla se umple cu alcool de către beneficiar. (Nu vreau să vând ţuică. Nu e destulă, e curată, şi povestea despre cum m-am îmbătat eu din 3 linguri de ţuică de 9 ori la rând, poate altădată). Mi-am adus aminte că fie-mea a zis că se pierde garanţia dacă pleacă duhu’. Aşa că am scris şi un certificat de garanţie în engleză, pe care l-am tradus tot cu google în română şi mi-a plăcut.

Nişte piele sintetică pe post de armătură şi jumătăţi de alice de pus pe fir la undiţă, în loc de capete de nituri, au completat tabloul.

După ce l-am dat, l-am postat şi pe fb. Mă aşteptam la comentarii acide. Undeva în sinea mea mă gândeam că într-o lume civilizată, un producător de băuturi mi-ar face o ofertă. M-am trezit repede. Realitatea este sensibil diferită. În învălmăşeala din capul meu stăruie ideea că dacă cineva te copiază, înseamnă că ai un produs vandabil. Dar de ce să copieze un cufăr când îl poate lua gata făcut de la poporu’ frate? Şi o sticlă. Apoi copy-paste la poveste… aici e cuiul lu’ Pepelea. Poţi să copiezi dar trebuie şi un pic de creaţie. Cred ca asta deosebeşte produsele noastre, de la hand-made până la profesionale, de cele copiate. Poveştile care stau în spatele obiectelor făcute cu drag, şi degrabă aducătoare de bucurii.

Doru Marin

”