Cabană din lemn pe șuruburi de fundație metalici

Poți înlocui betonul cu șuruburi de fundație și obții aceeași bază solidă mai ales pentru structuri ușoare din lemn

structură din lemn pentru cabana din Sibiu

Ceea ce am anunțat acum mai bine de un an în articolul – Proiectul cabanei de la Baia Sprie poate fi replicat – s-a întâmplat la Șura Mare, din Sibiu, cu singura modificare de bază prin faptul că se sprijină pe șuruburi de fundație în loc de beton, ca la noi, la cabana de la Baia Sprie.

Parcursul construcției:

Prima dată a fost vizita la Baia Sprie, întâlnirea cu Vasile Hotico și aprecierea pentru cabana noastră. Asta a fost în 2021. Apoi, s-au făcut ofertele, s-a bătut palma și s-a achitat avansul.

Cabana Baia Sprie scaledcabana din lemn Sura Mare Sibiu 14
Sus Baia Sprie – Jos Șura Mare

Pentru că locația din Sibiu este foarte îndepărtată de utilități, cu accesul disponibil deocamdată doar cu mașini 4×4, fără apă și curent, construcția a tergiversat mult, în lipsa unei echipe dispuse să facă fundația de beton. Am sugerat în primăvară soluția utilizării de șuruburi de fundație și s-a dovedit ideea salvatoare.

În iulie 2022 s-au înfipt în pământ 15 piloni de 130 cm, treabă de 4 ore.

Șuruburi de fundație

Nu e mult timp de când am scris despre Șuruburi de pământ pentru structuri ușoare cu soluția tehnică aplicată de Adi Cramăr în Belgia. Această structură permite și a fost izolată complet, și sub pardosea, prin insuflarea de celuloză.

Cred că vom ajunge să apelăm tot mai des la această variantă de fixare a unei construcții ușoare de pământ folosind șuruburi de fundație, cu costuri decente și timp de execuție fantastic de scurți. Folosind câteva scule adiționale, laserul fiind baza, se poate obține o precizie de invidiat.

Pentru echipa de meșteri din Maramureș, care au lucrat și la mine, atât la structură cât și la acoperiș, a fost o premieră să așeze cabana din lemn pe șuruburi de fundație. Vasile Hotico și Ghiță Lozin s-au ocupat de structură, respectiv draniță. În 5 zile s-a finalizat toată lucrarea, de luni începând, cu vineri seara meșterii ajunși la casele lor.

Sunt mici modificări față de cabana noastră, care țin de sculptura chitucilor, pe care noi i-am pierdut în structura peretelui, contravântuiri și montarea structurii de rezistență a planșeului de lemn direct peste tot parterul.

baza din lemn fixata pe șuruburi de fundație
Cabană din lemn pe șuruburi de fundație metalici 31

Între șuruburile de fundație s-a pus geotextil și pietriș, pentru a proteja structura de lemn față de sol.

Ridicarea structurii pereților și acoperișul

Învelitoarea din draniță

Ghiță Lozin, din Budești, Maramureș
Ghiță Lozin – din Budești – Maramureș

Am încercat să ofer către beneficiarul din Sibiu toate informațiile relevante despre greșelile făcute de noi pe timpul construcției.

În 5 zile s-a ajuns la Sibiu într-o fază care la noi a durat 6 luni. Mai are de lucru acolo serios, de acum începe să înțeleagă în ce s-a băgat. Urmează iarna asta să facă liste cu câte scule își va cumpăra. Sper să ajung și eu curând să o văd pe viu și să mai povestim despre cum merge mai departe. Am uneori sentimentul că e a doua cabană pe care o fac.

Noi am învățat din mers, ne-am bucurat de fiecare etapă parcursă și am regretat puțin că n-am putut întreba cum să evităm erori. Uneori le-am îndreptat, alteori le-am asimilat și ne-am împăcat cu gândul că putem trăi cu ele.

Ce aș schimba azi, în urmă:

  • sigur aș renunța la fundația din beton și aș folosi șuruburi de fundație
  • aș fi construit pereții pe structură timber-frame, nu stâlpi și grinzi ( am consumat mult lemn ulterior)
  • trebuia să construisc scara de acces în pod mai devreme.
  • trebuia să includ 2 conducte pe unde sa pot aduce utilitățile mai ușor.
  • trebuia să montez folia anti-condens sub draniță ( groaznică greșeală – m-a costat 2 ani ca să o îndrept)
  • aș face cornii mai lați de 15 cm ca să pot pune izolație mai multă – 25 de cm, fără îndoială.
  • trebuia să fac mai înalt parterul, am ajuns acum la 230 cm înălțime finală a camerei de la parter
  • trebuia să aliniez cadrele de ferestre, cele 2 de la parter sunt la nivele diferite
  • puteam fi gata de ani buni, însă am avut mai multe pauze forțate din considerente de sănătate.
  • trebuia să chem meseriași la mai multe faze, nu să mă încăpățânez eu să le fac.

Cu siguranță știu mai multe și acum simt nevoia unei ucenicii lângă un meșter sau într-o firmă unde să practic dulgheria în forma ei autentică. Am aflat doar cât de multe nu știu.

Pe viitor voi susține mai mult folosirea unor șuruburi de fundație în proiecte de anexe sau magazii. Până la fundații de case rezidențiale mai e un pic.

Am scris între timp mai multe articole care vă pot ajuta dacă intenționați să porniți în această călătorie. Vă recomand să le parcurgeți, vor avea cu siguranță puncte de interes.

Mobel Amadeus catalog online de mobila din stejar masiv
Cabană din lemn pe șuruburi de fundație metalici 32
podeaua cabanei
18 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Super fain articol!
    E foarte amuzant, ca asta faceam chiar azi, pus la favorite scule și unelte 🙂
    Te așteptăm cu drag în vizita, la a doua ta casa!
    Iți mulțumim pentru tot ajutorul de pana acum 🤗

  2. #2 Comentariu nou

    Felicitari pentru lucrare! Imi puteti spune cat au costat suruburile de fundatie? Sunt interesat pentru o fundatie a unei case pe structura timberframe si nu pot gasi pretul pe niciun site al distribuitorilor de la noi. Probabil la ei se merge pe principiul „vedem la fata locului”.

    • Salut, pot sa iti spun despre șuruburi de 130 ca au o valoare de aproximativ 70 de euro + TVA, fără montaj. Dimensionarea lor, ca diametru interior si lungime se face in colaborare cu un inginer structurist.

  3. #4 Comentariu nou

    Buna. Sa va bucurati de odihna in casuta, a iesit tare frumoasa si sigur e confortabila!
    Am o intrebare, cum ati rezolvat pana la urma cu folia anticondens SUB dranita deja montata? Noi avem o sura cu grajd din lemn in Bucovina si am vrea sa o transformam in casa de locuit, e acoperita cu dranita destul de buna, cred ca inca 25 de ani ar mai tine. Toti imi spun: pune tabla, dar mi-e mila de dranita aia, e prea frumoasa. Suntem in stadiul de proiectare si estimare costuri si apreciem orice informatie. Multumesc!

    • se poate monta folia pe sub corni insa este o munca criminala, laborioasa si destul de anevoioasa. Noi am reusit in mai multe etape, in timp, insa ne-a tinut pe loc mult. Se poate, mai ales daca invelitoarea de dranita a fost bine facuta si e in stare buna.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.