30 de biserici vechi de lemn din Țara Lăpușului pot fi vizitate în mediul online prin intermediul unor tururi virtuale. Acest proiect a fost inițiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş, Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi SC Aedilis Proiect SRL. De asemenea, proiectul se bucură de sprijinul Administrației Fondului Național Cultural.
Anul 2018 este Anul European al Patrimoniului Cultural, acest context făcând posibilă apariția acestui proiect, care promovează culturile locale și caută să încurajeze turiști români și străini să viziteze meleagurile noastre.
Zona Maramureșului istoric, vechiile biserici de lemn, mănăstirile și bisericile din Patrimoniul UNESCO sunt deja vizitate de către turiștii care trec pe la noi pentru asta, însă, rareori rămân și peste noapte. Probabil din acest motiv, avem impresia că Maramureșul nu câștigă bani prea mulți din turism, deși are un mare potențial. Există ceea ce putem numi turismul religios, însă în acest caz, pelerini sunt primiți să doarmă în mănăstiri peste noapte, neavând nevoie de cazarea la pensiuni.
Mi se pare însă că pe fondul nemulțumirii noastre față de felul în care biserica înțelege să comunice activitățiile sale, ori mai mult, pe fondul nemulțumirii legat de costurile catedralei care tocmai a fost inaugurată, omul va căuta din nou să se reculeagă în locurile vechi, care păstrează smerenia și simplitatea de demult. Aceste tururi și turiștii care vor veni să vadă pe viu bisericile vechi, unele de peste 400 de ani, poate vor atrage atenția autorităților să facă eforturi pentru a găsi posibilități de finanțare a conservării și salvării lor. V-am prezentat deja Biserica din Călinești Caeni, care are nevoie disperată de fonduri pentru restaurare, urmează să vă mai prezint un astfel de caz.
Tururi virtuale pot fi făcute pe siteul https://lapus.culturamm.ro!
Acest prim proiect este parte dintr-un proiect mai mare, care vizează realizarea acestor tururi pentru mai multe lăcașuri de cult. După Țara Lăpușului, urmează Țara Chioarului. Așteptăm cu mare drag!
sursa foto: https://lapus.culturamm.ro