Nu știți ce este UNECE, așa-i? Nici eu n-am știut până ieri.
UNECE este United Nations Economic Commission for Europe – și mai are 4 surate pe planetă, răspândite pe diverse continente. Până ieri nu am știut că Națiunile Unite – ONU cum o știm noi – este cea mai importanta organizație internațională din lume – așa spune Wikipedia.

Drept urmare patronează nenumărate organizații, care se ocupă de foarte multe, într-o manieră pe care omul de rând nu o înțelege.
M-am întâlnit cu UNECE văzând filmulețul de mai jos:
Evident că m-am bucurat, e foarte bine realizat, punctează niște aspecte esențiale, cine l-a conceput și a asigurat partea tehnică de suport a știut corect și complet ce trebuie despre acest subiect. vApoi, am văzut că pe canalul lor de Youtube este și un film în limba română, cu 18 vizualizări, în ultimele 3 luni.
UNECE – în limba română
Acum sunt 19, m-am uitat și eu pe ce se cheltuie banii pe proiecte de astea frumoase de informare. Sunt sarcastic, nu se uita nimeni, deși cineva este plătit să facă asta.
Este dezarmant și frustrant să vezi instituții europene, trans-frontaliere, cu o prezență media atât de slabă.

Au link-uri moarte în pagini importante, am vrut să văd cum arată secțiunea de Wood Energy și am dat de un 404 pe site-ul UNECE. Am reușit să răsfoiesc totuși Forest Europe, însă mi se pare că avem de-a face doar cu vorbărie, cu pișcoturi, cu omuleți care organizează și premiază, cu un impact real scăzut sau nesemnificativ.
Este fix ca și obiectivul unei Miss Univers – Să fie pace în lume, să nu mai moară copiii de foame, să dăm apă la toți. Și ea, personal, după ce i se pune coronița chiar face asta să se întâmple. Sictir !
Avem internetul plin de informații, de imagini și texte, de bune intenții, de simpozioane și școli de vară și ai zice că zumzăie totul de fervoare și de acțiuni lucrative. Nu e așa, e doar senzația că se întâmplă, iar cei care chiar pun umărul la schimbări și fac eforturi reale, nu sunt vizibili, nici nu au parte de mediatizare.
Gândul meu s-a dus direct văzând primul clip la cei de la Ambulanța pentru Monumente. Abia acum au ajuns să se vadă, când după atâția ani, eforturile lor sunt colosale, cu efecte reale.
E nedrept, cred că birocrația învinge totdeauna, irosește bani și energie dând impresia că se face ceva.
Așa mi se pare și UNECE.
P.S.
Din 2010, de când există canalul de Youtube a UNECE nu au reușit să treacă de 1.000.000 de vizualizări. În 13 ani. Am văzut campionul la pizza cu un clip publicat de 3 luni, care are 999K de vizualizări. Cred că problema se împarte și către cât interesează lumea subiectele astea.
Așa că, pe noi nu ne interesează, ei cheltuie banii și ne spun că se ocupă, drept urmare nimic nu se schimbă, ca-n Caragiale.