Vioara Stradivarius

Am mai scris despre Alexandru Tomescu, după ce am avut o discuție cu o familie de prieteni buni  de-ai săi din Baia Mare. În această seară, la Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime, din Baia Mare, va susține un concert, parte integrantă a Turneului Stradivarius 2013, în sprijinul Fundației Hope and Homes for Children România.

Alexandru Tomescu declara ca Bach este în accepțiunea sa peste toti favoriții săi în ceea ce privește muzica, iar Cele 6 Sonate si Partitele pentru vioară solo sunt singurele lucrări pe care le-ar lua cu el în deșert. Din 2007 Alexandru a câștigat dreptul de a folosi pentru urmatorii 5 ani vioara ”Stradivarius Elder-Voicu”, ediție 1702, fabricată în perioada de aur a maestrului lutier Antonio Stradivari. O lista impresionantă a viorilor Stradivarius puteți găsi pe Wikipedia aici.

Din cele peste 1100 de instrumente create de lutierul din Cremona, aproximativ 650 se găsesc în stare de ”funcționare” și astăzi. Cei mai buni ani de fabricație ai maestrului lutier sunt considerați din perioada 1700-1725. După această perioadă calitatea se pare ca este schimbătoare, mai ales din cauza înlocuirii lemnului folosit la fabricare, adică arțarul. Cei mai multi dintre experții în autentificarea și datarea instrumentelor Stradivarius rămân de părere că viorile (deși nu sunt singurele instrumente fabricate de Antonio) își datorează sunetul excepțional metodei de lucru, calculelor geometrice riguroase, procedeului de ansamblare, grosimii placilor de lemn, dar și lacului și metodei de aplicare a acestuia. Folclorul ce însoțește această legendă pomenește inclusiv ca zonă de proveniență a lemnului zona mănăstirii Putna, iar pentru tratarea lemnului chiar și înghețarea stivelor de scănduri pe timpul iernii. Legendele se construiesc în timp, iar cei 300 de ani scurși de atunci au amplificat și susținut celebritatea instrumentelor. Nu e ceva comun să poți interpreta o melodie folosind un instrument cu coarde fabricat la finalul Evului Mediu.

Astăzi se consideră ca o investiție foarte bună plasarea banilor in aceste instrumente, valoarea lor crescând în doar câteva decenii de 200 de ori, ajungând la impresionanta valoare de 500 de ori greutatea în aur. În atelierul maestrului au fost găsite 92 de instrumente, printre care și cea ce pare a fi capodopera muncii sale, cea intitulata ”Messeas”, aflată în proprietatea unui muzeu, evaluată astăzi la peste 20 de milioane de euro. La această vioară nu s-a cântat niciodată.

Dincolo de sunetul muzicii, de legenda țesută în jurul acestor instrumente excepționale, experții rămân sceptici privitor la diferența clară între viorile de clasă, fie antice ca și cele produse de Antonio Stradivari sau de Giuseppe del Gesu și cel moderne, produse în secolul XX.

Ca fapt divers, Enescu a primit, din partea unui comitet ce-l aprecia enorm, suma de 9000 de franci cu care își achiziționează un Stradivarius din Stuttgart, dar o înlocuiește cu un Guamerius, fabricată în 1736, intitulata ”Catedrala” – pentru acordurile sale impunătoare.

Cu drag, de muzica clasică.