Reconditionare – caz real – 4 fotolii

Aș vrea să facem distincție clară între reconditionare și restaurare. Procesul de recondiționare are ca scop redarea utilității obiectului în cauză, reparații și înlocuiri, fără a menține aspectul inițial al mobilei. Se poate folosi lemn de altă esență, nu este problemă dacă diferă puțin ca dimensiune sau culoare, tapițeria se poate înlocui și chiar upgrada partea tehnică a fotoliilor cum e cazul de față. Adică se poate renunța la arcurile din șezut în favoarea unei soluții cu placaj și burete de altă tărie sau la alte părți componente deteriorate și irecuperabile.

Restaurarea este altă mâncare de pește, în cazul acela trebuie readus obiectul în starea inițială, respectând toate detaliile de execuție și finisaj originale. Culoare, formă, soluții tehnice și tapițerie cu același tip și model de material cu care a fost făcută de către meșterul de pe vremuri. Uneori se poate cere ca patina timpului să rămână neștirbită și să fie finisat tot ceea ce e înlocuit în aceeași manieră, care să nu schimbe vizual sau tactil nimic din caracteristicile inițiale.

Evident că restaurarea este un proces care necesită o cu totul altă investiție și pricepere.

Procesul de recondiționare este mai facil din punct de vedere financiar, dar ambele variante au ca motivație principală o afinitate personală, dincolo de valoarea monetizabilă a obiectului. Oricare procedeu se aplică valoarea finală a obiectului crește și doar cei care au sentimente conexe cu subiectul în sine mai apelează azi la aceste procedee. Eu, spre exemplu, mi-am dorit să păstrez două fotolii, cu design danez, pe care bunicul meu le-a deținut de când eram eu de-o șchioapă. Mi le amintesc perfect din copilărie, cred că au fost achiziționate în aceeași perioadă cu mutarea bunicilor mei la bloc, cam tot atunci când ei și-au luat și Dacia 1100 cu motor Renault. Adică in decada 1960-1970. Ceea ce face ca aceste obiecte să se apropie de respectabila vârsta de 50 de ani și pentru mine reprezintă o legătură cu toată copilăria, dragostea bunicilor și lipsa lor de acum.

M-am bucurat de decizia de a nu renunța la ele și am adăugat ca notă personală o stofă achiziționată din zona Veneției, într-un concediu, direct de la un magazin de prezentare a unei fabrici de stofe din zona Padova. Stofa inițială era aurie, cea de acum este verde, dar foarte similară ca și textură. A rezistat uimitor de bine și stofa originală, era doar puțin destrămată pe la încheieturi, dacă cea pe care am folosit-o eu mai rezista tot atât, până la 100 de ani, mă rog ca copii sau nepoții mei să mai găsească atunci un tapițer care să le-o schimbe. Cine știe, poate le va pune la fotoliile astea și ecran tactil sau briz-briz-uri de pe acele vremuri căci trebuie să fie 2070 ca să ajungem la secolul vechime. Or să le vândă pe o căruță de bani atunci și o să îi mulțumescă în gând bătrânului de mine că le-am păstrat. Mă gândesc că doar simpla menționare a unei vechimi ce datează de peste 4 generații, doar să sper că poate nepoții mei și-l vor aminti pe bunicul meu îmi este de-ajuns să mă declar mulțumit de decizia mea de astăzi.

Ar fi trebuit să pot scrie un articol despre Înainte și După, dar din păcate nu am imagini cu ambele faze pentru toate fotoliile.

Celelalte fotolii au fost recondiționate la comanda altor persoane, fiind obiecte cu valoare sentimentală sau primite gratis și reinstaurate în drepturi pentru a se bucura de un design sau de calitatea unui produs care astăzi nu se mai află în producție.

Fotolii după procesul de recondiționare

 Cu drag, de lucru bine făcut.