Sunt pline dealurile din jurul Băii Mari de castani morți, uriași. O formă de cancer i-a afectat și a dispărut aproape în întregime motivul pentru care se ține celebrul balamuc – Castaniada – Sărbătoarea Castanelor din Baia Mare.
A devenit un talcioc de îmbuibare cu fast food și castane italiene. Acelea sunt mari, dar nu au nici pe departe gustul cu care am crescut. O mătușă de la Agrofruct ne aproviziona cu piure de castane în vremea adolescenței mele și am crescut cu acest dulce alături ce sporadicele ciocolate Africana. Nici una nu mai este ce-a fost.
În livada noastră, de la Baia Sprie, un castan bătrân se încăpățânează să nu moară. Un inginer silvic mi-a spus că specia de castan este cel mai viguros copac care lăstărește foarte puternic și are puterea de regenerare cea mai mare. Se dovedește că al nostru castan este un supraviețuitor. Adriana voia să-l tăiem de tot, ca să eliminăm sursa de boală, e plin de furnici și alte gângănii. Unii zic că furnicile nu îi mănâncă, ci curăță alți dăunători care îi infestează.
Credeam că am suficiente imagini din livada, însă abia am găsit una în care se vede castanul cu două tulpini în plan îndepărtat, după Victor. E așa, uscat aproape tot de când îl știu, din 2015. Doar cea din stânga mai are viață, a dat niște crengi destul de groase și face în fiecare an gube, cu castane seci, fără miez.
Am tăiat tulpina din dreapta și am eliminat partea uscată din stânga. La sfârșit a ieșit o formă chiar decentă, încă arată a copac. Toate ramurile care se văd în imaginea de mai jos sunt înmugurite. Stejarul din fața lui e tânăr și va crește încă 100 de ani.
Poate reușește castanul să se regenereze și să facă castane cu miez, bune de mâncat. Lemnul de castan nu e prea bun de foc, îl putem folosi doar la focul deschis sub piatra de prăjit de lângă banca de sub nuc. A rezultat muuult lemn uscat, încă nu am decis dacă din trunchi să fac scândură cum am făcut din părul sălbatic sau să-l tai tot de foc. Cred că mai bine fac niște boci mari, suport de spart lemne. Începem să pregătim lemnul de foc pentru soba din casa noastră, am terminat iarna asta cu sub 1000 de kg de lemn folosit, ceea ce e mai mult decât încurajator.
Tocătorul de crengi a fost vedeta acestei primăveri, l-am folosit din plin și am făcut mult mulci, cu sita de mărunțit. E bun de pus între straturi, să nu mai iasă buruieni.
Grămada de tocătură de mai sus e cât un camion de crengi toaletate de pe deal. Dacă nu le tocam ar fi fost o grămadă imensă. Deja sunt doritori pentru tocătură, i-am dat la vărul Adi să pună pe lângă straturile înălțate din curtea lui. Mai jos e faza intermediară în care le-am văzut eu.
Pentru toată familia mea e o adevărată relaxare să muncim la livadă. Anul trecut am neglijat complet terenul, în timpul construcției casei. Anul acesta am curățat plantația de coacăze și ne-am apucat de zonele unde vegetația a crescut anapoda, necontrolat. Tot dealul e plin de tufișuri amestecate cu mur. Sub castan era jale, de acolo am început.
M-a prins serios munca în curte, de când nu mai stăm la bloc. Avem cabana și casa, e mult de lucru prin curte și prin livadă. Mă bate gândul să schimb ocupația principală înspre peisagistică și grădinărit. Un start există deja ca dotare cu utilaje. Dormi și mănânci altfel după o zi de muncă în aer liber. Și e tot cu lemn, ceea ce îmi place mie.
Voie bună și spor la treabă oameni buni!
