Cred că imaginile spun totul, deși am să adaug printre poze și comentarii de detaliu despre cum am ridicat în 2 săptămâni această sera din lemn. Am lucrat foarte relaxat, cred că timpul de acolo îl pot încadra la concediu. Beneficiarii nu s-au grăbit, nu au pus presiune, mi-am acordat programul după cum mi-a fost mai ușor.
Față de schița originală sunt modificări, însă a fost de real folos ca să înțeleg ce vor și cum se așteaptă să arate la final.
Pașii construcției
Grădina familiei deja avea un aer deosebit, cu straturi înălțate generoase, pline de legume, la momentul când am început lucrările. Pentru că nu-mi plac betoanele am ales să sprijin/suspend structura pe tije filetate fixate în pahare de beton de 20 cm diametru și 50 cm adâncime. Am forat cu motoburghiul 9 găuri și am folosit beton gata preparat la sac.
Sera din lemn – baza
Am acoperit cu geotextil suprafața serei, apoi am construit o ramă din corni de 10×10 cm. Sera din lemn are întreaga structură chertată și întărită cu colțare metalice. Dimensiunile ei sunt mici – 367 cm x 200 cm.
Toate fixările de la structura pentru sera din lemn le-am făcut cu șuruburi de dulgherie HECO, sunt preferatele mele. Recent am descoperit în Baia Mare o sursa pentru RothoBlaas și am toate cataloagele lor, voi face teste în perioada următoare.
Cea mai de folos sculă pe șantier a fost circularul cu acumulatori Milwaukee. Are deja 6-7 ani la mine și ne înțelegem de minune. Faptul că pânza este în stânga în loc de dreapta cum au cele mai multe circulare pe piața noastră ajută fantastic la poziționarea și precizia tăieturii.
Am construit cei doi pereți laterali și apoi am adăugat elementele mai lungi. Cadrele acelea mari și lipsa contravântuirilor sunt justificate de cele 6 locuri destinate ferestrelor vechi.
Sera din lemn – structura
Partea de acoperiș a fost puțin tricky, am desenat totul în SketchUp, însă din cauza diferențelor mari de cote a semifabricatului, la final a trebuit măsurat și modificat la cote fiecare element, erau diferențe și de 3-4 cm. Mai avem mult până când elementele cu care lucrăm în dulgherie să fie debitate corect. Am scris anterior despre 2×4 inchi american, care la final nu ajunge să fie chiar atât, decât cu numele. Însă peste tot, cotele finale sunt aceleași, cele cu care meseriașul lucrează sunt de fapt 1½ x 3½ inchi. Lemnul nostru care se vinde în depozitele de cherestea are de fapt peste tot sub 10 cm, mergând până la 8 cm pe unele laturi. Este torsionat, strâmb, iar dacă vrei să alegi ceva material mai bun face nazuri vânzătorul.
Sera din Lemn – Acoperișul
Șabloanele sunt una dintre cele mai bune ajutoare când lucrezi cu lemnul. Îl poziționezi , vezi dacă mai e nevoie de ajustări. Cel de mai jos este al treilea, cu forma finală.
Am acoperit pereții după montajul ferestrelor cu lambriu de 19 mm luat din Brico, a fost chiar bun, fără multe elemente cu defecte. Am ajuns să nu am pierderi, pentru că totul a potrivit la fix. Mai rar așa ceva.
Ferestrele au fost curățate în prealabil de altcineva, de vopseaua veche, însă le-am mai luat o dată la mână și le-am protejat cu Wood Shield de la Woca.
Policarbonatul a fost primul montat, ca să mă feresc de o eventuală ploaie, însă timpul a ținut cu mine.
Atât ușile cât și ferestrele sunt vechi, iar aspectul final este vintage. Policarbonatul nu a avut alternativă, ca să fie integral totul vechi dar funcțional, însă beneficiarii s-au declarat încântați. Au adus o echipă care a compactat solul din jur, a pus geotextil și pietriș pe toate aleile, așa că nu avem temeri că apa va afecta această sera din lemn.
Ferestre de ventilare
Pe pereții opuși am montat și 2 ferestruici mai mici, acționate de pistoane termosensibile. Cam toți cei care vând azi solarii sau sere oferă aceste accesorii, pentru mine a fost o premieră să văd că chiar funcționează. Principiul de bază este o rășină în corpul pistonului care se dilată sau contractă într-un interval de temperaturi. Sunt și reglaje, dar trebuie făcute empiric, pe baza observației.
Cele 2 scule Bosch, albastre, au participat din plin la lucrare – Scule electrice cu acumulator – Bosch