2024 – Anul dragonului de lemn

Anul dragonului de lemn

Sunt 2 zile de când am intrat oficial în Anul dragonului de lemn. Pentru mine sunt 4 perioade a câte 12 ani și o aștept pe cea de-a cincea, când vom fi iar în Anul Dragonului de foc, cel în care m-am născut.

Până să ajung în China, într-una dintre cele 2 călătorii pe care le-am făcut până acum, nu am considerat prea importantă apartenența la vreo zodie. Acolo, însă, oamenii m-au întrebat în ce an m-am născut în timpul conversațiilor libere și s-au arătat sincer încântați să aibă de a face cu un Dragon de foc. Chiar la următoarele întâlniri, translatorul care a călătorit cu mine menționa de la bun începutul oricăror discuții că a adus un dragon de foc și totul părea mai deschis, sub auspicii mai bune.

Avem în față 366 de zile din Anul dragonului de lemn, an în care se spune că oamenii pot asimila energia simbolului, că pot prelua din tenacitatea, creativitatea, curajul, inteligența și încrederea dragonului. În China, în timpul acestei perioade se oferă cadouri în cutii roșii, ca simbol a norocului și promisiunii bunăstării. Vă asigur că reușita materială face parte din cultura chineză ca filon principal a vieții lor și aveți șansa în Anul dragonului de lemn să finalizați cu succes afaceri cu Asia, pentru că toți vom crede că poate fi mai bine, dacă ne străduim.

Până la urmă, propria convingere, optimismul și încrederea în forțele proprii sunt motorul reușitelor. Am început această revistă fix acum 12 ani, în Anul dragonului de apă, 2012, pe când credeam că vremea blogurilor a ajuns la apogeu. Suntem aici, deci am fo’ ș-om fi!

Lemnul este pentru mine, în special stejarul, fibra naturală cu care am avut de-a face în tot acest timp și care mi-a răsplătit cu dărnicie orice efort. Am făcut din lemn atât de multe chestii frumoase, aparte, neobișnuite, provocatoare, încât sunt convins că ceea ce urmează va fi și mai frumos, încă nu am epuizat nici pe departe potențialul.

Aș vrea să-l protejăm, să fie Anul dragonului de lemn dedicat schimbării în ceea ce privește atitudinea față de lemnul românesc. În cea mai împădurită țară din Europa încă vindem materie primă și importăm produse finite din lemn.

Casa mea e construită din lemn, dar nu crescut în România, ci în Belgia, de unde a ajuns mai ieftin aici decât dacă l-aș fi procurat local. Cred sincer că trebuie schimbată paradigma, că avem potențial, că lemnul este aurul verde și că ar trebui să trecem de la fabricat cozi la produse cu valoarea adăugată mare, după prelucrare. Avem și meșteri și materiale, ar trebui să ne crească nivelul patriotismului, măcar nouă, celor ce reprezentăm breasla lemnului, sub toate formele.

Cadou potrivit în Anul dragonului de lemn

Anul Dragonului de lemn
2024 - Anul dragonului de lemn 14

Pe Amazon.com există de cumpărat cu 180 de dolari o statuetă cu un dragon de lemn, de cca 30 de cm. Descrierea spune că e produs provenit dintr-o afacere mică. Am remarcat asta la Amazon, inclusiv la cel german. Este o mândrie să știi că achiziționezi de la un producător local, că susții economia locală.

afacere mica din Germania pe Amazon
2024 - Anul dragonului de lemn 15

Nu-i fac reclamă, vă atrag atenția la detaliu despre mica afacere, mai ales locală, care ar trebui să fie o etichetă căutată de cumpărători și afișată de producători.

Așadar, haideți să vedem binele înainte, că știri dezarmante citesc peste tot în online-ul românesc. Dacă în China este Anul dragonului de lemn, să fie în România Anul lemnului!

P.S. I-am cerut unui AI să genereze o imagine cu un dragon de lemn. Nu se pricepe, face desene de copii, vizibil artificiale. Textele sunt la fel, nu am nici o îndoială că nu vom avea probleme cu creativitatea și că oricine cu nițel bun simț va dibui o scriere de AI.

Anul dragonului de lemn
2024 - Anul dragonului de lemn 16
3 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.