Radu Vădan – Tâmplar din Cluj pentru piese la comandă din lemn masiv
Am reformulat titlul descriptiv despre Radu Vădan și l-am denumit tâmplar din Cluj. Apoi am zâmbit, pentru că nu cred că asta-l descrie îndeajuns pe Radu, însă asta știu eu despre el și prin această prismă am interacționat. Ne-am aflat […]
Timp si bani – Te-ai gândit vreodată cât este necesar și suficient?
În timp si bani se măsoară tot ceea ce ne înconjoară, și scriu azi despre aceste două concepte abstracte mânat de o nedumerire personală care mă frământă. Cât timp si bani sunt necesari pentru a te declara mulțumit și pentru […]
Podina Resort – un loc de refugiu în inima Țării Lăpușului din Maramureș
A fost vară când am ajuns la Podina Resort și a durat ceva răsfoind arhiva de imagini să îmi amintesc că am promis să scriu despre experiența mea de atunci. Am celebrat ziua de naștere cu 0 în capăt pentru […]
Am aflat care va fi culoarea anului 2019!
Doamnelor și domnilor, știm că așteptați cu nerăbdare să aflați care va fi culoarea anului 2019!! Compania Pantone a desemnat Living Coral, câștigătoarea acestei competiții. Dacă era o competiție… În primul rând, e neapărat nevoie să aflăm cine e Pantone […]
Cadou de Mos Nicolae – lampa Guideco cu rășină epoxidică
Un cadou de Mos Nicolae pentru unul dintre cititorii revistei StejarMasiv.ro – lampa cu rășină epoxidică produsă de Guideco! Azi, când fiecărui copil cu ghete curate Moșul îi va aduce spre seară, după merit, darurile sau nuielușa, noi, cei care […]
Pregătiți ghetele pentru venirea lui Moș Nicolae?
Ghetele mele sunt curate, lustruite cu cremă și așezate într-un colț așteptând seara când vor fi puse lângă geam. Vine Moș Nicolae, sfântul care îi protejează pe copii. Dacă vorbiți cu un preot vă va spune că rugăciunea către el […]
Patul INyx – cel mai avansat pat din lume
Patul INyx este cel mai avansat pat din lume. Pare să fie visul oricărui bărbat. E mare, king sized, vine echipat cu jaluzele care odată lăsate, garantează un somn fără deranj, pe tavanul său poate apărea cerut înstelat, iar în […]
Mașina de transplantat copacii – între artă și știință
Bine v-am găsit în lumea în care există mașini care se ocupă de transplantat copacii :). Mărturisesc că am căutat în dicționar să mă verific că nu dau titlu greșit, că acest cuvânt există și în limba română, transplantat, l-am […]
Templul celor un milion de sticle de bere
Când spunem cuvântul templul ne gândim la ceva sacru, din afara lumii, mai ales că vorbim aici despre un templu budist. Îi știm pe călugării budiști, cei incapabili să facă rău unei alte ființe, care nu au nicio tragere de […]
Tururi virtuale ale bisericilor din Țara Lăpușului
30 de biserici vechi de lemn din Țara Lăpușului pot fi vizitate în mediul online prin intermediul unor tururi virtuale. Acest proiect a fost inițiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş în colaborare cu Direcţia Judeţeană […]
Târg de business pentru antreprenori urbani la București
În acest sfârșit de săptămână are loc la București un târg de business pentru antreprenori urbani. BBC Fair #1 este organizat de Bucharest Business Club, iar aceasta este prima ediție a acestui eveniment. Organizatorii și-au propus să aducă la un […]
Canapele cu flori – cele mai vesele canapele
Astă seară vă invităm să vă bucurați de priveliștea unor canapele cu flori. Sunt colorate, vesele, bucuroase că te așezi pe ele și au darul să te facă să zâmbești doar dacă le privești. Gândiți-vă la vremea de afară, ajungi […]