Valoarea unui produs este subiect de analiză din extrem de multe perspective și puncte de vedere. Cum stabilești dacă prețul plătit este unul mare sau unul corect, în raport cu calitatea produsului și a imaginii mărcii sub care este produs.
Dau exemplu de nenumărate ori marca Hermes de genți și cred că zecile de mii de EURO plătite definesc valoarea unui produs de-al lor din cu totul alte perspective decât materiale și manoperă. Să nu credeți cumva că iau în derâdere marca respectivă. Din contră, îi apreciez enorm ca rezultat final de a se poziționa într-o zonă stratosferică a segmentului Premium sau Exclusive. Deja nimeni nu-și mai pune problema că partea de materiale și manoperă, care sunt la superlativ, justifică prețul.
Acolo se vinde o imagine, originalul, renumele firmei, poziția socială, apartenența la un grup extrem de redus numeric.
Când vorbim de produse de larg consum treaba se schimbă și am credința că valaorea unui produs a ajuns necunoscută. Nu e logic să cumperi cartofi transportați din Polonia la un cost inferior celor aduși la piață de țăranul din proximitate. Nimeni nu mai știe cât e prețul la haine sau electrocasnice, toate se achiziționează la ofertă, la reducere, la valori ce nu mai pot fi explicate de muritorul de rând prin nici o justificare rațională.
Acum vine povestea, povestea mea. Dețin acasă un corp de iluminat compus din 3 cercuri cu finisaj mahon în care sunt montate 3 globuri de sticlă mătuită. Aparțin unui brand italian, pe care am reușit să-l identific online. Prețurile la această serie sunt astronomice, dar nu îmi explic de ce.
Ca să ajungă un astfel de corp să coste 1000 de EURO ar trebui în mintea mea să fie fabricat cu ceva materiale scumpe, cu tehnici laborioase, sticla sau lemnul să provină dintr-un loc unic de pe planetă de unde se extrag cu costuri fabuloase. Dar nu, și nici n-am crezut-o pe Adriana când mi-a spus că acum mulți ani, când l-a achiziționat a dat efectiv mulți bani pe el. Valoarea unui produs sigur nu ține de dimensiunile sale, însă e important să fie explicabilă.
Nu-s 3-4 zile de când am văzut imaginea de mai jos și am făcut o fotografie ca să mă conving singur că nu aiurez. Într-o vitrină, de magazin, din Baia Mare, cu eticheta de preț atârnată. Da, 4150 de lei. 3 cercuri … nu din lemn de mahon ci finisaj mahon ( poate fi la fel de bine cromat în oferta producătorului) cu 3 globuri de sticlă mate. Mă uit, ma pișc să nu visez și conchid că undeva ceva e stricat sub pălăria mea. Sigur nu ține cineva pe tarabă ceva la vânzare dacă n-are mușterii …
Nu am idee ce justifică valoarea unui produs, de când îl avem s-au ars becurile de multe ori, s-au deteriorat elementele de metal de fixare a globurilor, plasticele s-au copt și au crăpat. Cercurile sunt încă intacte, dar eu cred că sunt plastic cu suprafață texturată imprimată. Mă gândesc să-l revitalizez eliminând globurile și adăugând o bandă led cu adeziv pe care o am pentru partea de lumină. Nu mă lasă Adriana să-l arunc – ” a costat mult ” – dar zău că i-aș face vânt.
Și-mi vine un gând, când compar acest preț cu al unei mese de 2 m din stejar, vreo 80 de kg de lemn selectat, uscat natural 12 luni, uscat 6 săptămâni în uscător, iar selectat, prelucrat cu utilaje grosier, ansamblată manual, finisată, expediată.
Poate e sub 1000 de EURO, la aceste dimensiuni, depinde de modelul mesei, sunt 42 de variante diferite doar în secțiunea de Mese Fixe din catalogul Mobel Amadeus. Pentru mine e greu de comparat o masă cu o lustră.
Oare vă mai aduceți aminte de Lampa de 1000 de EURO? E scris demult …
Deci, care e valoarea unui produs? Ce anume o justifică, dacă nu vorbim de super Premium? Mai există prețuri normale, nereduse, corecte, pe care cineva să fie dispus să o achite, încântat de achiziție?
4 comentarii Adaugă comentariu
Salut,
Va citesc de mult timp blogul si sunt fan al produselor dumneavoastra. Nu prea comentez la articole (am obiceiul de a-mi lua informatia si a-mi forma singur ideile mai departe, poate e unpic egoist). Dar azi e o exceptie.
Valoare unui produs cred ca poate fi sumarizata in 2 mari categorii si este data de toata experienta cumparatorului cu produsul pana la momentul vanzarii: prezentare, calitate perceputa, priceperea vanzatorului, pret, si subiectiv vorbind, perceptia personala. Exemplu: daca pentru o persoana ipotetica un cerc de plastic cu finisaj mahon este inacceptabil (de ce nu ar fi integral din mahon) pentru mine poate nu ar fi o problema, ba chiar mai mult, din lipsa de cunoastere pot considera asta un avantaj (m-as gandi ca plasticul este mai putin probabil sa se curbeze cu timpul si sa ajung sa am 3 ovale alungite diferit pe tavan in loc de 3 cercuri)
A doua categorie ar fi costul de oportunitate. Fie avem limitari de buget sau de timp (cel mai des in cazul meu) asa ca ajung sa cumpar de acolo unde sunt decat sa caut pretul mai mic. Un deodorant in Kaufland sau Carrefour va fi mult mai ieftin decat intr-o farmacie, dar ma regasesc in farmacie cu alta treaba si am nevoie de un deodorant, cei 5 lei diferenta nu ma vor opri.
Asa ca in relatia cu consumatorii finali, nu exista o valoare corecta, o multitudine de factori o influenteaza si nu ne vom da seama niciodata. Dintr-un pret de raft sunt cel putin 3 entitati care se baga in pret : Producatorul, Vanzatorul (magazinul) si statul (TVA). Dar pot fi mult mai multi, distribuitori regionali, distribuitori locali, lanturi de magazine si magazine locale fiecare cu bucatitca lui de placinta.
Daca vrem o valoarea corecta, cred ca singura sursa relativ echilibrata este relatia dintre un producator si un distribuitor (business to business). Aici, ambele parti incearca sa faca un ban, au idee de costurile reale ale fiecaruia, si au si optiuni in caz ca relatia nu merge, asa ca se echilibreaza reciproc. Un producator rational va impinge costurile in crestere ale fortei de munca sau ale lemnului mai departe catre distribuitor. Acesta, in functie de relatia cu producatorul, va inpinge si el mai departe preturile lui, sau va compara cu alti producatori si tot asa va fi un du-te vino constant legat de preturi prin care ambele parti vor incerca sa se inteleaga (daca nu se inteleg, relatia se termina, si incepe in alta parte).
Concluzia acestei lungi postari este ca nu poti face o valoarea corecta, poti cel mult sa-ti faci o idee de valoarea corecta a unui produs de la un productor. Ea nu va fi comparabila cu alti producatori, decat in mod subiectiv, la nivel de perceptie si cunoastere personala.
Este foarte adevarat cum ati pus problema, insa pe de alta parte imi pun intrebari care suna cam asa. Cum poate un produs care costa la producator 1 dolar sa se vanda cu 10 dolari catre consumatorul final? Lanțul de distributie si transportul adauga valoare pe care o platim pentru ca exista prea multe legaturi sau pentru ca cineva profita de niste neconcordante intre sursa si destinație.
La lemn de exemplu este un fiasco absolut cutremurator. La noi se vinde mobila adusa din India la costuri prohibitive la preturi de 10x fata de achizitie justificate de snobismul lemnului exotic. Pe de alta parte gasim produse din lemn de mai buna calitate la care oamenii strâmbă din nas. Daca stejarul este în România un lemn comun, vest-europenii platesc preturi mari pe aceste produse. Românul in schimb considera ca fiind local ar trebui să fie mult mai ieftin, desi plateste valori de 3 ori mai mici.
Lemnul de rasinoase canadian sau scandinav din vestul europei, fasonat pe 4 fete este la preț de cherestea cu coajă, debitat din gater în România și nimeni n-are o problema.
Din tot lanțul, pe un produs particular, lipsesc informații sau caracteristici, fie intervin preconcepte care ofera unor intermediari ocazii de profit.
Daca ar fi ca pe vremuri cu piper si nucșoara aduse cu corabia timp de 6 luni, navigand prin pericole, atunci sigur ca prețul ar fi justificat.
Piețele au dezechilibre generate de lipsa întreținută artificial de informare, acesta este punctul meu de vedere.
Da, lipsa de informatie. Pietele libere vor fi tot timpul afectate de suprasegmentare, fie are un miros de „nou”, „exotic”, ceva de care sa te mandresti cand il cumperi, este chiar posibil sa nu aiba nimic nou dar cel care il vinde ii face o poveste si creaza cererea. Din punct de vedere al unei economii (macro) aceste inegalitati sunt defapt un lucru bun. Chiar daca se adauga valoarea doar pe vorbe atat timp cat tranzactia se incheie, valoarea s-a creat (si statul are grija sa o taxeze).
Si sincer cred ca nici nu ne dorim sa ajungem intr-un univers in care mobila de lemn (un produs valoros cu lant complex de creare) sa ajunga ubicuitar si toata lumea sa stie tot ce este de stiut despre ea (cum sa-i evalueze valoare), am putea ajunge ca in cazul combustibilior. Marjele de profit s-ar reduce catre 3-4 % si va trebui sa generezi sute de mese pe saptamana doar ca iti mentii un nivel de castig personal care sa merite efortul.
Se va renunța la productie si va ajunge piata iar flamanda. Dar e frumos așa, vorba lui Nichita Stanescu.
Eu cred ca informația, indiferent cum e transmisă e digerata diferit. Unii chiar nu vor sa învețe, preferă promiscuitatea …