Ultima sculă ajunsă în dotarea demersului de meșterit independent este un fierastrau de mana marca Silky – model Oyakata. Nu am meritul alegerii, este un dar, primit de la Adrian Cramar, înainte de evenimentele de la livadă din vara asta. Oyakata a participat și la – Buda din curte – colaborare română-canadiană-belgiană – și la – Arderea scandurii pentru placare de fatada exterioara la cabana.
S-a făcut să fie așa când eu căutam ceva scule ieftine, pentru lucrări simple, de tăiere și oscilam la o soluție combinată dintr-un circular de mână și fierăstrău pendular cu acumulatori. Adi mi-a recomandat să nu arunc banii pe garduri și să mă las pe mâna lui că îmi aduce o sculă în locul celor două. Admit că am fost puțin dezamăgit prima dată de ideea folosirii unui fierastrau de mana. Cred că viteza mea scazută de lucru și nepriceperea mare în dulgherie ar fi doar accentuate de un fierastrau de mana. Pe de altă parte, o sculă electrică sau pe motor credeam că va suplini lipsa mea de experiență.
Am primit Oyakata la ceas de seară, l-am cântărit în mână apoi l-am închis și deschis de câteva ori foarte circumspect. E aiurea, când ți-e simpatic omul care îți oferă un cadou, mai ales că e și foarte încântat să o facă … și tu, nu știi cum să reacționezi. Părea cam ca și o praștie în locul unei puști de vânătoare. Așa vedeam în acea seară lucrurile. N-am fost mojic, 50 % din valoarea sculei făcea zambetul larg a lui Adi Cramar, care este vizibil încântat și încrezător că mi-a făcut o bucurie imensă. Știam și eu cât costă scula, e la preț de 1/3 dintr-o drujbă bună … sau egală la preț cu o drujbă no name. Mi-am spus în barbă, ca Sinan Pașa, că mâine voi vedea ce și cum cu scula asta.
Dis de dimineață, a doua zi, am aprovizionat materialele pentru Buda din curte și ne-am apucat, Adriana și cu mine, de croit din grinzi de 10×10 structura care urma să fie îmbrăcată în scânduri. Trebuia să mă dovedesc meșter priceput în fața consoartei, și m-am apucat de tăiat cu Oyakata după ce am însemnat foarte bine. Am avut parte de 2 surprize.
Unu la mână, scula taie aproape singură, e fantastic ce repede înaintează în lemn și ce subțire e tăietura.
A doua surpriză a fost că e nevoie de pricepere și disciplină în mânuirea ei, altfel se ondulează lama. Se blochează, se poate forma cută pe oțel și tăietura deviază de la traseul impus. Am greșit de multe ori în prima oră de meșterit, dar am perseverat uimit de finețea lucrului cu o unealtă fabulos de precisă. Se înaintează foarte repede, cred că la viteză echivalează cu pornitul și opritul drujbei cumulat, însă la precizie depășește detașat orice tăietură făcută cu lanțul motorizat. Tihna lucrului cu scule de mână este incredibilă, e nevoie de efort, e drept, însă provoacă dependență prin încântare.
Surpriza trei este Adriana care bâzâia în jurul meu și care a trebuit neapărat să preia posesia japonezei, ca să taie și ea. La drujbă nu s-a înghesuit deși o am de 3 ani. Nu i-am mai putut-o lua din mână, a devenit fascinată de dute-vino-ul necesar ca japoneza sa ”cânte” mușcând din lemnul de brad. Când a ajuns și Adi, am renunțat și i-am lăsat pe amândoi cu tâmplăria și am mers șă fac mesele rustice pentru evenimentul de a doua zi, cu cei 3 moștenitori ai clanului Cramar.
Fiind o unealtă japoneză, dintre cele cotate foarte bine, ca nivel al calității, este extrem de ascuțită. Tăierea lemnului se face pe tras, nu pe împins, o caracteristică comună sculelor asiatice. Wikipedia explică logica acestei inversări, datorate esențelor de lemn cu care au lucrat oamenii de pe cele două continente diferite. Lemnul mai moale, de rășinoase nu necesită forță foarte mare, spre deosebire de fibra dură a foioaselor europene. Fierăstrăul european poate beneficia de aportul masei tăietorului la împingere, pe când un fierastrau de mana japonez taie doar din forța brațului. Chiar și așa, ergonomia procesului de tăiere i-a precupat pe purtătorii de ochi oblici și au gândit dispunerea dinților, densitatea lor pe lungimea lamei, într-un mod care să eficientizeze munca.
Sculele de tăiere de mână japoneze sunt de mai multe feluri, cel mai cunoscut este Ryoba, cu zimți pe ambele margini ale lamei. Oyakata este o sculă cu două variante, de tipul dozuki, care poate servi atât bushmenilor cât și tâmplarilor. Din descrierea disponibilă de pe site puteți afla ca pentru tăieri de lemn verde, în drumeții, sunt lame cu 8,5 dinți per inch, iar pentru tâmplărie sunt 17 dinți per inch. Nu se ascut aceste lame, fiind fabricate din start cu dinții ascuțiți cu laser și la nevoie se pot înlocui lamele. Mi-aș mai dori azi un Takeru Boy, pentru lucruri de finețe.
Am lucrat și cu Bigboy-ul lui Adi, o varianta mai mare a celei pe care o am eu și e la fel de precisă. O are de mai demult, a construit ceva case din lemn cu ea, și se menține la fel de fiabilă, ceea ce mă duce cu gândul la un timp îndelungat de utilizare pentru japoneza mea. I-am pus nume și porecle, din Hayabusa și Katana n-am scos-o în prima zi, iar Adriana mea m-a tot corectat, cerându-mi insistent să o numesc corect, cum scrie pe cutie.
Concluzie : Adrian Cramar a mizat corect pe un fierastrau de mana în locul sculelor electrice, poate n-a intuit nedumerirea mea inițială, însă aceasta s-a șters în mai puțin de 24 de ore, așa că valoarea sentimentală a sculei este nemăsurabilă. Noi doi, eu cu Adriana, o căutăm și o verificăm dacă este la locul ei în trusa de scule de câte ori mergem la livadă, ne întrecem ca să lucrăm cu ea și ne aduce aminte de un prieten drag de fiecare dată. Cred ca n-aș suporta ideea de o strica sau pierde, mai bine pățește ceva o sculă pe motor, decât Hayabusa/Katana –- OYAKATA de la Silky. De la Adi.
Cu drag … de oameni faini !
