Doar Oxalis este suficient de menționat iubitorilor de plante. Sunt oameni fascinați de gingășia florii și care au făcut o adevărată pasiune pentru creșterea multor soiuri de oxalis. Poate nu vă dumiriți încă de ce scriu despre această floare pe un blog dedicat lemnului. Ei bine, dacă măcrișul este o plantă cunoscută pe teritoriul României, însă tot mai trecută cu vederea și greu de reconscut de generația Z sau Alpha, pentru cei din Generația X încă poate fi un gust și o formă familiară.
Ieșind din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic vă aduc la cunoștință că oxalis ( măcrișul din lemn ) este denumirea unei familii incredibil de mari, cu utilizare milenară în alimentația oamenilor și aplicații nebănuite. Indienii o foloseau, mestecând frunzele pentru a reduce setea sau pentru tratarea inflamațiilor gingivale ori a iritațiilor din gât. Amestecat cu zahar poate fi un desert iar pentru alții afrodisiac. Aspectul diferă de la specie la specie, iar dacă unele sunt apreciate pentru inflorescențe, pentru alte soiuri de oxalis tuberculii sunt miezul interesului gastronomic. Florile au totdeauna 5 petale, iar frunzele sunt din familia trifoiului, cu derivații și culori variate. Vedeți ce zice Wikipedia.
I-am spus și trifoi, pentru că oxalis înseamnă și Shamrock, denumirea cea mai des utilizată în Irlanda unde alături de celebrarea zilei Sfântului Patrick și de culoarea verde este simbolul universal pentru insularii roșcați – nu toți 🙂 Colin Farrell, Liam Neeson sau Michael Fassbender sunt nume ce fac cinste nemului irlandez, chiar dacă nu toți sunt roșcați, dar au accentul de vorbire universal cunoscut și celebrează Sf. Patrick cu trifoi și bere, îmbrăcați în spiriduși verzi.
Pentru tâmplari, oxalis -ul are o importanță aparte, fiind folosit pentru albirea lemnului sub forma acidului oxalic. Denumirea provine de la planta din discuția de mai sus, fiind prima sursă din care s-a extras acidul cu putere mai mare decât cea a oțetului. Se găsește de cumpărat la cei ce cresc albine, unde e folosit ca tratament și costa cca 20 de lei 1 kg. Este o pulbere albă, ce devine incoloră când e dizolvată. Nu este toxic decât în cantități mari, iritând mucoasa intestinală. Gustul este cel de măcriș, evident, acrișor. Acidul oxalic se găsește în multe plante, mai ales în spanac, având un rol extrem de important în alimentație. Suplimentează aportul de vitamina C, unii marinari mestecând tuberculi pentru a preveni scorbutul, asta desigur până au descoperit lamâile.
Soluția dizolvată de acid oxalic se poate aplica cu pensula sau folosind o periută, pe lemn și are darul de a curăța fibra de impurități sau coloraturi improprii.
Aplicarea pe lemn a acestui acid duce la albirea fibrei, cu tonuri de intensitate diferită, în funcție de specia de lemn tratată. Repetarea procedeului duce la un proces gradual, până la rezultatul dorit. Fiind un agent temperat, deși aciditatea este suficient de puternică poate ajuta fantastic la curățarea lemnului. Revin curând pe această temă.
Savurez realmente ocaziile când învăț ceva nou și am ocazia să vă transmit și vouă. A scrie pe acest blog este forma de exprimare a încântării produse de învățare. Sunt conștient că lărgirea cercului de cunoștințe duce la o sete feroce de cunoaștere, neostoită de mestecarea frunzelor de oxalis. Nu este o nevoie fiziologică ci una a mentalului, extaziat de diversitate și surprins de nou. Zi de zi.
S-aveți parte de bucurie și o dulce uitare, lecturând.
